miercuri, 24 august 2011

Atmosferă de roman poliţist

Praf

(schiţă pe care sper s-o pot vinde ca poliţistă)

Pantofii lui cunoşteau foarte bine gropile întregului oraş, tipurile diferite de noroi şi pietriş, asfaltul încins şi pavelele dreptunghiulare cam decolorate. Nu şi-a lustruit niciodată pantofii. Cum să se despartă de stratul de praf care i-a purtat atâta noroc? Nu ieşea niciodată afară dacă ploua sau ningea. Nu-şi lăsa nici măcar pisica să i se gudure la picioare numai pentru ca fiecare particulă din stratul gros de trei degete să rămână intactă. Ocazional, se strecura cu tot cu pantofi în baie şi îi pulveriza cu fixativ exact de la distanţa indicată pe flacon.

Pantofii prăfuiţi produceau atâta noroc, încât Leon V. nici nu-l putea duce. Şi dacă nu-l putea duce, îl apucă altruismul. De ce să arunce norocul pe geam? Mai ales că e destul de riscant. Odată a norocit un câine vagabond, care de atunci are o blană radioactivă şi un lătrat de sirenă. Într-un acces inexplicabil de mărinimie a hotărât să împartă cu alţii surplusul zilnic de noroc, care, asemenea ţesutului adipos, când se adună prea mult, formează în jurul posesorului colăcei pufoşi.









Altruismul a atins, însă, cote înspăimântătoare când Leon V. şi-a amânat somnul de frumuseţe cu două ore ca să împrăştie praf. Două ore pe ceas – atâta îi lua să-şi scuture puţin picioarele pe covoraşele Welcome ale vecinilor lui. În total 84 de apartamente, scările A şi B. Împărţea un fel de praf verde imposibil de curăţat de pe haine chiar şi după spălări repetate cu Ariel Super Gold. Noaptea, praful lumina mai ceva decât un crucifix fosforescent. Încetul cu încetul, bucăţi întregi din hainele locuitorilor blocului Y7 din Chişinău au căpătat nuanţe de la verde pai la verde de Paris, de o intensitate direct proporţională cu cantitatea de fixativ îmbibată în praf.

Anume nuanța „verde de Paris” stârnea printre chișinăuieni furori de tipul „upadiosh ne vstanesh”* Oamenii strălucitori erau priviţi insistent şi cu tainică admiraţie. Cu timpul, ciudaţii verzi şi-au creat o conştiinţă de grup şi se simţeau mândri de apartenenţa la Clanul Verde. Le mergea din ce în ce mai bine. Nu exista cetăţean al Republicii care să nu fi atins măcar o dată în viaţă un verde. Iar dacă se găsea vreunul, era pe loc ostracizat.

Verzii erau de acum talismane ambulante, vindecători ai unui număr fabulos de boli şi dezlegători de blesteme. Praful inhalat îi trimetea până-n Nirvana şi înapoi veneau cu veşti care mai de care.**

Sigur că Leon V. ar fi avut nenumărate beneficii dacă ar fi fost recunoscut drept lider al lunaticilor verzi. I-ar fi plăcut să fie căutat, descoperit, urcat pe soclu lângă Ştefan cel Mare. Şi de acolo să acopere cu praf spada lui Ştefan, crucea şi mai ales inscripţia "atenţie, piatră de Cosăuți". Dar verzii nu se arătau prea interesaţi de originea norocului care-i pălise şi nici dispuşi să idolatrizeze pe nimeni. Ca să-i pedepsească pe nerecunoscători, Leon V. hotărî să le sisteze temporar sursa de inspiraţie.

Cantitatea impresionantă de noroc acumulată în cele 48 de ore era ca un virus, imposibil de controlat, chiar dacă ferestrele şi uşile fuseseră închise etanş. Pe Leon V. îl înconjura un aer verde, sclipitor, care-l furnica.

Nici în oraş urmările nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Verdele de Paris îşi pierdu treptat strălucirea. Odată estompat verdele de Paris, muritorii de rând şi-au pierdut interesul pentru Clanul Verde. Îl ignorau plictisiţi. Verzii, acum mai degrabă galbeni-străvezii, umblau bezmetici prin oraş, într-un fel de transă. Vlăguiţi, şi-au adunat ultimele forţe şi l-au sunat pe detectivul Chişinăului, singurul în măsură să dea de urma prafului făcător de minuni. Detectivul şi-a scuipat în sân când a auzit telefonul. Era atât de absorbit de noua carte de poeme a Dianei Iepure, „O sută cincizeci de mii la peluze”, încât aproape uitase pe ce lume se afla.














Toate indiciile duceau la apartamentul 4, blocul Y7, de sub uşa căruia se prelingeau dâre verzi, fosforescente. Aici a fost găsit Leon V. , sufocat. Îşi înghiţise şireturile de la pantofi. Era rece şi verde, cu buze vinete, între care încă se mai putea vedea capătul unui şiret. Câinele radioactiv, după ce i se uşurase în pantoful stâng, cotrobăia liniştit pin frigider.

În prezent, pantofii fără şireturi se află în seiful celui mai influent mafiot sicilian. Un comisar prăpădit s-a căpătuit: i-a dat în schimbul unei vacanţe pe Lună, cu familia.

Mafioţi pelerini din toată lumea şi de pe o parte din planetele învecinate merg măcar o dată pe an la pantofii făcători de minuni. Cu toate acestea, nimeni nu-şi poate explica de ce pantoful stâng emană praf mai lipicios decât pantoful drept. Don Mafiotto a reuşit să împiedice orice tentativă de furt investind într-un sistem ultra performant de supraveghere video.

Oamenii verzi îşi amintesc de perioada de glorie uitându-se zi şi noapte la crucifixurile lor fosforescente, agăţate deasupra paturilor. Îl hrănesc pe câinele radioactiv cu salam sau friptură şi îi înregistrează toate ţipetele de sirenă pe casete audio pe care le vând la suprapreţ în piaţa centrală.

Apartamentul lui Leon V., unde încă se mai poate simţi aroma prafului radioactiv, a fost trecut în patrimoniul naţional. O doamnă de vârsta a IV-a, rujată intens, vinde la intrare bilete de cinci lei.

Chişinăul nu-şi mai revine din şoc. Probabil că va rămâne în această stare până la moartea celei de-a treia generaţii de după evenimentul P***. Precaut, noul primar spală străzile oraşului cu şampon neutralizant.

· * din rusă: „pici în fund şi dai din unghii”

· ** influenţe dintr- un tânăr poet al neamului

· ***„P” de la praf