Pagini

duminică, 29 noiembrie 2009

Gaudeamus 2009

Palpitant ca întotdeauna. Foarte aglomerat, de înţeles totuşi pentru penultima zi şi sâmbătă, pe deasupra.

Îmi pare rău că am fost pe fugă… Nu prea am avut timp să studiez în detaliu tot ceea ce mă interesa. Am luat doar vreo două cărţi, (că nici bani nu prea am avut, de data aceasta). În orice caz, sunt mulţumită de achiziţia ultimei cărţi a lui Neagu Djuvara (Amintiri şi poveşti mai deocheate, Humanitas), cu ilustraţii de Andrei Gamarţ. Autograf nu am dovedit să iau şi regret foarte tare, pentru că vroiam să-i spun lui Neagu Djuvara căt de mult mă ajută la şcoală cărţile lui de istorie.



















Nu e chiar o poză pe care să o numesc "Eu şi Neagu Djuvara".

Mai degrabă "Eu în spatele lui Neagu Djuvara", dar totuşi…


Am fost la târg nu numai cu ai mei, ci şi cu o prietenă, Elena, cu care mi-a fost destul de vesel.



















Elena şi Eu

E bine că târgul s-a ţinut în clădirea cu cupolă, pentru că la Bookfestul din vară nu mi-a plăcut. Te simţeai ca într-un cort improvizat.

Am cumpărat şi cartea lui Alin Ciupală (Istoria modernă a românilor, Tritornic). E cursul lui Alin, pe care îl ţine ca prof. la Universitatea Bucureşti. În general, Alin e un om de la care poţi afla multe lucruri interesante.















Cartea lui Alin la standul Editurii Tritonic. Eu am vrut să scriu că Alin mi-e amic, dar mi-au sărit ai mei în cap că nu ne tragem de şireturi... În fine, e încă o carte care o să-mi fie de folos la şcoală. Trebuie să scriu neapărat o cronică, după ce o citesc, bineînţeles.


Pentru bunica am luat Cuvinte rare (proză scurtă) a lui CTP, chiar cu autograf !! Bunicii îi place CTP, pe mine mă enervează cumplit omul, s-a mai şi uitat urât la mine…Mama zice că e scrisă bine cartea. Când îmi mai trec nervii, poate o citesc.:D



















Mihai Vakulovski venise să-şi lanseze cărţile , la Vinea, dar, din păcate, nu a găsit la locul faptei (lansării) nicio carte de-a sa. Toată lumea aştepta cărţile şi felicita autorul, care nu avea pe ce da autografe. Măcar am mai vorbit, am făcut poze lângă standul editurii. Să avem cică aminitire de la evenimentul lansării. "Prieteni şi fani în aşteptarea editorului"- ar trebui să-şi numească Mihai Vakulovski fişierul cu poze.

Am cunoscut-o şi pe soţia scriitorului, Carmina. Ştiţi, îi frumos când ai aşa o soţie cu care să vii la târg, şi cu care să ai nişte pasiuni în comun.














Eu cu Mihai şi Carmina Vakulovski















Doi tineri scriitori :D


M-am mai întâlnit cu diverşi cunoscuţi şi prieteni. Andreea Toma, de exemplu, i-a luat mamei cadou de ziua ei, printre altele, şi nişte cercei oranj. (Din păcate mama deja a pierdut unul). Mie îmi stăteau mai bine cerceii, aşa că îi prihvatizasem. Degeaba. I-am zărit pe Gelu Diaconu, pe SGB, pe Felix Nicolau (îşi lansa şi el o carte de cronici la Tritonic). Băieţii ăştia, spre deosebire de CTP, sunt şi simpatici. SGB chiar a vrut să-mi fie de folos şi mi-a recomandat o carte bună şi accesibilă (ca preţ) de la Paralela 45, Tihna de Atilla Bartis. O citisem deja :D, pescuind-o din geamantanul cu cărţi al Cătălinei George, geamantan care a stat un timp la noi. Cartea devenise chiar preferata mea, la un moment dat.


Prin târg am mai dat nas în nas cu Vasile Ernu















cu Vasile Ernu şi Elena

Două ochelariste şi un om cu bască (şi fular)


Trebuie neapărat să spun că m-am salutat şi cu Monica Stănilă, cu care m-am cunoscut încă din vară, la Bookfest. Nu am o poză cu ea mai de aproape de la Gaudeamus, dar am de la Bookfest.

















De data aceasta, nu m-am intersectat cu White Noise. Noroc că am făcut şi cu ea poze la Bookfest 2009. Îmi arătase atunci ce cărţi şi-a luat. Nu ştiam atunci prea multe despre ea, însă mi-am dat seama că e un om deschis şi bun la suflet.


Alţi prieteni şi amici :D















Na dolguiu nezabîvaemuiu pameati, tata cu Gelu Diaconu



Ritualul ăsta anual cu mersul la Gaudeamus mă binedispune. Păcat că nu e în fiecare lună.