duminică, 24 februarie 2019

Alegeri, teatru și viitorul Republicii Moldova


Anul acesta, autoritățile din Republica Moldova au decis ca în diaspora să se poată vota exclusiv în baza pașaportului moldovenesc sau a livretului de marinar valabile. Cum eu sunt cetățean european și am drepturi, mă mișc în spațiu legitimându-mă cu acte europene și mi-am dat seama în al doisprezecelea ceas că am pașaportul moldovenesc expirat și că, prin urmare, nu voi putea să-mi exercit dreptul la vot pe 24 februarie.



Republica Moldova este jumătate din patria mea. M-am născut la Chișinău, mi-am petrecut copilăria în grădina bunicilor din satul Cosăuți, raionul Soroca. Știu care sunt problemele cu care se confruntă Moldova profundă, urmăresc cu groază an de an hățișul geopolitic în care variatele coaliții de guvernare adâncesc statul. De aceea, nu mă iluzionez că rezultatul alegerilor de astăzi ar putea revoluționa prea mult status quo-ul. Orice ai spune, soarta teritoriilor aflate ba la margine de imperiu, ba la falia dintre două blocuri de putere, va depinde în mare măsură de jocurile greilor de pe hartă. În cazul Republicii Moldova, din păcate,  jocurile par să fi fost, deja, făcute.

                                           foto Andrei Runcanu

Pentru seara asta aveam de ceva vreme bilete la teatru, la Republica Melania, de Irina Nechit, în regia lui Gelu Colceac. Înainte să merg la teatru, nu citesc cronici și păreri despre piesele pe care urmează să le văd, prefer să-mi fac propriile opinii și apoi să le confrunt cu ideile primite de-a gata. Mă așteptam doar la un text bun, cunoscând-o pe Irina Nechit, așa că m-am dus la teatru să-mi înec amarul, să-mi iau puțin gândul de la falimentul geopolitic al Republicii Moldova. Întâmplarea face ca, tocmai, această piesă să fie un strigăt ascuțit, din toți rărunchii, provenit anume din Basarabia, o radiografie a tristeții, a neputinței, a nedreptății. Experiența a fost cu atât mai sfâșietoare, cu cât actrița din rolul principal, Rodica Mandache, vorbea în dulcele grai moldovenesc, iar piesa s-a jucat tocmai în ziua de 24 februarie, când aveau loc în Republica Moldova alegeri parlamentare. Dulce-acrișoară ironie a sorții… Cu greu m-am abținut să nu izbucnesc în plâns, recunoscând întocmai fragmente din realitatea bunicilor mei și chiar elemente ale realității mele, ca basarabeancă ce încă speră la un viitor mai bun pentru Republica Moldova, în ciuda tuturor vicisitudinilor din ultimii ani, din ultimele decenii.

În seara asta m-am simțit de parcă mi s-ar fi furat votul. Dar mai am energie să sper și chiar să lupt pentru statul de drept și pentru democrație pe ambele maluri ale Prutului.


luni, 28 ianuarie 2019

Despre PR și breasla editorială


Am citit cu interes suplimentul din Observator Cultural dedicat problemelor comunicării cu cititorii și promovării cărților, amintindu-mi, nostalgică, de aventurile mele ca PR junior de editură. Am descoperit cu bucurie că Un Cristian și-a amintit de mine și de anii în care am colaborat la Casa de Pariuri Literare. Ce vremuri!

                                    



M-am bucurat că sunt pomenită în paginile suplimentului, alături de oameni care și-au petrecut ani de zile popularizând cărți.  În 2011, Cristian Cosma a avut ideea foarte îndrăzneață de a crea funcția de PR junior al editurii Casa de Pariuri Literare, iar acela am fost, vreme de cinci ani, eu. Titulatura de junior venea de la faptul că nu împlinisem, încă, vârsta majoratului.  Activitatea în cadrul editurii, la 16 ani, a avut un rol important în formarea mea. Chiar dacă eram încă mică, mi-am luat munca foarte în serios și, îmi place să cred, am adus și eu beneficii editurii, prin entuziasmul și exuberanța cu care mă implicam în … absolut orice. Pot să spun că m-am lovit de multe ori de breșe în sistemul acesta de comunicare în industria de carte - sistem care este încă tratat, la noi, cu destulă superficialitate. 

Omul orchestră
Un adevărat om de comunicare este ca vioara întâi într-o orchestră, când vine vorba de scoaterea unui titlu pe piață, ba chiar mai mult decât atât. El trebuie să fie un fel de ”om orchestră”: artist, filosof, cititor, critic, om de vânzări. Să își iubească munca asemenea unui propovăduitor din acela care merge pe stradă, agață oameni și trebuie să aibă suficientă forța să convingă un om, doi, o sută sau o mie de oameni că o carte anume merita cumpărată și citită, merită loc pe raftul unei librării sau 4 minute într-un program matinal la radio sau televiziune.

Bineînțeles că ideal ar fi ca promovarea cărților să fie făcută mai ales în afara breslei, dincolo de cei care scriu, promovează ei înșiși cărți. Un bun PR ar trebui să atragă mai aproape de librării, de edituri și, mai ales, de evenimentele editoriale de tot felul cititori din toate celelalte bresle. Asta e adevărata provocare și o reușită în acest sens ar putea fi chiar mai importantă decât măiestria în scrierea comunicatelor de presă.




Ceea ce poate face un bun om de comunicare este să participe la educarea publicului cititor, începând de la vârstele cele mai fragede. Și sunt deja, la noi, proiecte individuale cu un oarecare răsunet: Incubatorul de lectură, ogranizat de Svetlanaei Cârstean și Ana Maria Sandu, proiectul SmartKid al Liviei Lucan Arjoca, Ioana Nicolaie are o serie de proiecte interesante, în care promovează lectura printre copii și adolescenți. Iată numai câteva exemple, există mai multe. Acestea sunt proiecte cu bătaie pe termen lung, de educare a cititorilor. Editurile românești nu au încă, din păcate, asemenea laboratoare, asemenea incubatoare de cititori și, cel mai important, de viitori cumpărători de carte. E o temă de gândit.



Totuși, oare se pot editurile întinde mai mult decât le permite plapuma?
Cred că performanța sectorului editorial e un bun indicator al calității vieții dintr-un anumit stat. La drept vorbind, trebuie să recunoaștem că, în România, nu ai cum să pretinzi de la un segment de populație (majoritar), care nu are venituri mai mari de 1500 de lei pe lună, să dea banii care nu-i ajung nici pentru simpla existență pe cărți. Industria de carte evoluează în același ritm cu economia țării, cu nivelul de viață al populației și cu puterea sa de cumpărare. Mai avem nițel până să ajungem din urmă țări mai bogate, însă nu e de neglijat avântul lumii editoriale românești din ultimii ani chiar și așa, cu toate lipsurile și hibele sale.
În acest context, Conferința națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești, organizată de Oana Boca-Stănescu și Ioana Gruenwald, indică un pas mare înainte și nu poate decât să mă bucure. Peisajul editorial românesc s-a schimbat mult în ultimii  ani. Au apărut edituri noi, platforme noi de popularizare a cărților, cercuri literare vii și autentice. Parcă încep să se învârtă rotițele unei industrii pe care-mi place să o cred esențială pentru orice națiune civilizată


vineri, 27 martie 2015

Poezia Corinei Bernic. Distanţa de la „Casa scărilor“ la „Staţii“





Corina Bernic scrie, involuntar sau nu, o poezie politizată, contextul politic agitat din ultimii patru ani, cît a durat scrierea volumului, punîndu-şi amprenta asupra rezultatului final. Graniţele, simbol prin excelenţă geopolitic, au în Staţii un rol important. Ele despart propria ţară de celelalte ţări, acasă de alte locuri, realitatea proprie poetei de realităţile altora. Graniţele sînt, la Corina Bernic, o trăire, un concept interiorizat, asumat ca fiind organic: „e o ţară care zi de noapte/şi luni de ani/îmi tot spune să plec./ Cu fiecare cuvînt/ pe limba ei/ îi trec înapoi graniţele“ – ştiri 4: (lui daniel bălănescu).


Despre "Stații", noua carte de poezie a Corinei Bernic, în ultimul număr al revistei Observator Cultural. 

miercuri, 3 decembrie 2014

Victorie pe muchie de cuţit într-o Moldovă divizată

Duminică, 30 noiembrie 2014, a fost un moment istoric pentru Republica Moldova, în care cetăţenii au decis care va fi direcţia de dezvoltare a ţării lor. Am aşteptat cu emoţie şi teamă ziua alegerilor parlamentare, am mers la vot cu conştiinţa că şi eu pot să pun umărul la urnirea din loc a ţării spre un viitor al decenţei, al normalităţii, în spiritul valorilor europene. Faptul că, duminică, în faţa centrelor de votare din diaspora s-au format cozi şi că sute de tineri au călătorit sute de kilometri ca să poată vota ne arată că în Moldova s-a produs, în sfîrşit, o schimbare de mentalitate.


Reuşita partidelor proeuropene este dovada clară că în Moldova au apărut generaţii noi, cu o viziune politică diferită. Mulţi dintre tinerii moldoveni studiază sau lucrează în Occident, în România, în Franţa, în Marea Britanie etc., şi influenţa pe care valorile politice vestice o au asupra lor iată că dă roade. Tinerele generaţii au o gîndire politică mai lucidă, ştiu să privească imaginea de ansamblu a scenei politice din Moldova şi, în pofida nevoii imediate de fapte concrete, de măsuri palpabile, îşi dau seama că schimbarea nu poate să se producă peste noapte şi că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană reprezintă un proiect amplu, de lungă durată. Să recunoaştem şi importanţa investiţiei făcute de Statul român în burse de studiu pentru studenţii basarabeni.

Despre alegerile parlamentare din Republica Moldova în ultimul număr al revistei Observator Cultural.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Herta Müller - „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi“




                                                                             

Corina Bernic și Denisa Comănescu, la lansarea romanului „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi“, Librăria Humanitas Cișmigiu


Vineri, 31 octombrie, după cursurile de la facultate, “mergeam pe jos și mi se părea ciudat că sus pe cer există ceva frumos, iar jos pe pământ nici o lege care să-ți interzică să privești în sus.”.
La Humanitas, librăria de lângă Cișmigiu, avea să înceapă, în câteva minute, lansarea romanului Hertei Müller „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi“, apărut de curând la editura Humanitas, în traducerea Corinei Bernic. Sala era arhiplină, tocmai reușisem să ocup un scaun și mă agitam la gândul că, din cauza bărbatului corpolent din fața mea, nu voi putea urmări colajul de filme cu Herta Müller ce urma să fie proiectat pe ecran.  Lansarea a început cu însuflețire. S-a vorbit despre poezie și ironie, despre un univers literar specific, despre literatura Hertei Müller ca o radiografie distilată a ceea ce se poate întâmpla într-un stat totalitar. Ascultam un fragment din carte, în lectura Denisei Comănescu, și mă gândeam ce aș fi zis eu despre cel mai nou roman al Hertei Müller, dacă ar fi trebuit să-l prezint. 

Vă recomand să cumpărați și să citiți romanul, în traducerea impecabilă a Corinei Bernic. 

Puteți citi cronica mea de carte în ultimul număr al revistei Observator Cultural

vineri, 31 octombrie 2014

Despre președintele României




În numărul curent al Observatorului Cultural, comentatori politici, scriitori și tineri colaboratori ai revistei, printre care mă număr și eu, participă la dezbaterea: „Ce aşteptări aveţi de la viitorul preşedinte?“Vă invit să citiți răspunsul meu.



Duminică, 2 noiembrie, generaţia mea va vota pentru prima oară la alegerile prezidenţiale. E un eveniment major, la care nu mă gîndesc cu entuziasmul excesiv caracteristic oricărui debutant, ci, mai degrabă, cu circumspecţie şi cumpătare. Din păcate, cei 25 de ani de democraţie nu au reuşit să astupe golurile şi sechelele lăsate de comunism şi nici să le şteargă din mentalul colectiv, de aceea nu mă pot aştepta ca un nou preşedinte să revoluţioneze mersul lucrurilor peste noapte. 

Capitolul al doilea din Constituţia României stabileşte, vag şi ambiguu, rolul şi prerogativele preşedintelui în stat. Atît de vag, încît se pare că nici prezidenţiabililor nu le este foarte clar ce urmează să facă dacă sînt aleşi, aceştia întrecîndu-se în promisiuni, una mai năstruşnică decît cealaltă, de la crearea locurilor de muncă (responsabilitate ce nu-i revine nicidecum preşedintelui, ci Guvernului) şi pînă la intenţia de a schimba majoritatea parlamentară şi de a forma un nou guvern. Or, un guvern nou nu poate apărea decît în urma unor alegeri parlamentare sau în urma reuşitei unei moţiuni de cenzură.

Discursurile din timpul campaniilor electorale nu mă impresionează. Demagogia în stare pură mă dezgustă atunci cînd lupta pentru putere este exacerbată pînă la grotesc. Pentru mine, cartea de vizită a prezidenţiabilului este parcursul său profesional şi prestigiul pe care l-a obţinut (sau nu) de-a lungul timpului.

Continuarea în Observator Cultural. 

vineri, 3 octombrie 2014

Edward Hirsch sau despre sinceritatea poeţilor



                                           sursă foto:aici

De cîte ori am avut ocazia, m-am străduit să-mi fac timp pentru întîlniri cu oameni remarcabili. Şi nu am regretat niciodată. Aşa s-a întîmplat şi luni, 29 septembrie, cînd am avut un impuls şi am zbughit-o din casă în ultimul moment, exact cât să ajung la timp la Librăria Bastilia din Bucureşti, la o dezbatere cu scriitorul american Edward Hirsch. Sîntem în miezul unei toamne efervescente nu doar din punct de vedere politic, ci şi, slavă Domnului!, din punct de vedere cultural. Evenimentele se ţin lanţ: festivaluri de film, de muzică, festivaluri internaţionale de literatură. Publicul român are parte de prezenţa unor invitaţi speciali, veniţi din toată lumea. Să ne bucurăm, deci, de această şansă pe care ne-o oferă mult bîrfita societate democratică.

Continuarea în Observator Cultural.


marți, 30 septembrie 2014

O discuție cu Edward Hirsch

Scriitorul american Edward Hirsch se află săptămâna aceasta în România și, înainte să plece spre Iași, la FILIT,  acesta a participat ieri la o dezbatere organizată la București, de Observator Cultural. Moderatoarea discuției a fost Carmen Mușat. 

M-am băgat și eu în seamă cu o întrebare :). Iată ce mi-a răspuns: