Despre PR și breasla editorială

Am citit cu interes suplimentul din Observator Cultural dedicat problemelor comunicării cu cititorii și promovării cărților, amintindu-mi, nostalgică, de aventurile mele ca PR junior de editură. Am descoperit cu bucurie că Un Cristian și-a amintit de mine și de anii în care am colaborat la Casa de Pariuri Literare. Ce vremuri!

                                    

M-am bucurat că sunt pomenită în paginile suplimentului, alături de oameni care și-au petrecut ani de zile popularizând cărți.  În 2011, Cristian Cosma a avut ideea foarte îndrăzneață de a crea funcția de PR junior al editurii Casa de Pariuri Literare, iar acela am fost, vreme de cinci ani, eu. Titulatura de junior venea de la faptul că nu împlinisem, încă, vârsta majoratului.  Activitatea în cadrul editurii, la 16 ani, a avut un rol important în formarea mea. Chiar dacă eram încă mică, mi-am luat munca foarte în serios și, îmi place să cred, am adus și eu beneficii editurii, prin entuziasmul și exuberanța cu care mă implicam în … absolut orice. Pot să spun că m-am lovit de multe ori de breșe în sistemul acesta de comunicare în industria de carte - sistem care este încă tratat, la noi, cu destulă superficialitate. 

Omul orchestră

Un adevărat om de comunicare este ca vioara întâi într-o orchestră, când vine vorba de scoaterea unui titlu pe piață, ba chiar mai mult decât atât. El trebuie să fie un fel de ”om orchestră”: artist, filosof, cititor, critic, om de vânzări. Să își iubească munca asemenea unui propovăduitor din acela care merge pe stradă, agață oameni și trebuie să aibă suficientă forța să convingă un om, doi, o sută sau o mie de oameni că o carte anume merita cumpărată și citită, merită loc pe raftul unei librării sau 4 minute într-un program matinal la radio sau televiziune.

Bineînțeles că ideal ar fi ca promovarea cărților să fie făcută mai ales în afara breslei, dincolo de cei care scriu, promovează ei înșiși cărți. Un bun PR ar trebui să atragă mai aproape de librării, de edituri și, mai ales, de evenimentele editoriale de tot felul cititori din toate celelalte bresle. Asta e adevărata provocare și o reușită în acest sens ar putea fi chiar mai importantă decât măiestria în scrierea comunicatelor de presă.

Ceea ce poate face un bun om de comunicare este să participe la educarea publicului cititor, începând de la vârstele cele mai fragede. Și sunt deja, la noi, proiecte individuale cu un oarecare răsunet: Incubatorul de lectură, ogranizat de Svetlanaei Cârstean și Ana Maria Sandu, proiectul SmartKid al Liviei Lucan Arjoca, Ioana Nicolaie are o serie de proiecte interesante, în care promovează lectura printre copii și adolescenți. Iată numai câteva exemple, există mai multe. Acestea sunt proiecte cu bătaie pe termen lung, de educare a cititorilor. Editurile românești nu au încă, din păcate, asemenea laboratoare, asemenea incubatoare de cititori și, cel mai important, de viitori cumpărători de carte. E o temă de gândit.

Totuși, oare se pot editurile întinde mai mult decât le permite plapuma?

Cred că performanța sectorului editorial e un bun indicator al calității vieții dintr-un anumit stat. La drept vorbind, trebuie să recunoaștem că, în România, nu ai cum să pretinzi de la un segment de populație (majoritar), care nu are venituri mai mari de 1500 de lei pe lună, să dea banii care nu-i ajung nici pentru simpla existență pe cărți. Industria de carte evoluează în același ritm cu economia țării, cu nivelul de viață al populației și cu puterea sa de cumpărare. Mai avem nițel până să ajungem din urmă țări mai bogate, însă nu e de neglijat avântul lumii editoriale românești din ultimii ani chiar și așa, cu toate lipsurile și hibele sale.

În acest context, Conferința națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești, organizată de Oana Boca-Stănescu și Ioana Gruenwald, indică un pas mare înainte și nu poate decât să mă bucure. Peisajul editorial românesc s-a schimbat mult în ultimii  ani. Au apărut edituri noi, platforme noi de popularizare a cărților, cercuri literare vii și autentice. Parcă încep să se învârtă rotițele unei industrii pe care-mi place să o cred esențială pentru orice națiune civilizată