vineri, 3 octombrie 2014

Edward Hirsch sau despre sinceritatea poeţilor



                                           sursă foto:aici

De cîte ori am avut ocazia, m-am străduit să-mi fac timp pentru întîlniri cu oameni remarcabili. Şi nu am regretat niciodată. Aşa s-a întîmplat şi luni, 29 septembrie, cînd am avut un impuls şi am zbughit-o din casă în ultimul moment, exact cât să ajung la timp la Librăria Bastilia din Bucureşti, la o dezbatere cu scriitorul american Edward Hirsch. Sîntem în miezul unei toamne efervescente nu doar din punct de vedere politic, ci şi, slavă Domnului!, din punct de vedere cultural. Evenimentele se ţin lanţ: festivaluri de film, de muzică, festivaluri internaţionale de literatură. Publicul român are parte de prezenţa unor invitaţi speciali, veniţi din toată lumea. Să ne bucurăm, deci, de această şansă pe care ne-o oferă mult bîrfita societate democratică.

Continuarea în Observator Cultural.