marți, 14 decembrie 2010

Nora Iuga la Unu’ şi unu’




















2005, Nora Iuga în juriul concursului Gellu Naum de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu

În 2010, uncristian a lansat serile de întâlniri cu personalităţi din lumea literară. Mi-am dorit foarte mult să ajung la seara cu Matei Vişniec, însă nu mi-a ieşit. La seara cu Nora Iuga mi-a surâs norocul.

Prima oară am întâlnit-o pe Nora Iuga la Concursul de poezie Gellu Naum, eram în clasa a 4-a. Purta o eşarfă albastră. Spusese atunci că semăn la scris cu Aglaja Veterany (chiar asta citeam în acea perioadă – probabil eram influenţată).









Nora Iuga, Adela Greceanu şi Marin Mincu - 2005, Colegiul Naţional Mihai Eminescu

Apoi a urmat o altă serie de întâlniri, cele mai dese în jurul „complexului Alba” când eu aşteptam încordată să văd la ce liceu intru, iar Nora Iuga îşi amintea înduioşată de anii ei de liceu (Blocurile noastre sunt vecine. La intrarea în scara dumneaei e o placă comemorativă G. Almosnino). Am mai vorbit atunci şi despre Oscar Wilde. Pe urmă, la Serile Observatorului Cultural m-a felicitat că am intrat la Eminescu.

Aseară, în clubA, pe întuneric şi fum, probabil nu m-a recunoscut, iar eu sufăr groaznic. Purta o eşarfă neagră de catifea şi o pălărie tot neagră. A schimbat atmosfera aceea înlemnită şi rece chiar din primul moment în care a păşit în club. Practic a forţat-o să se modeleze în ton cu personalitatea ei: energică, cu un aer proaspăt şi prietenos.

A fost ultima ediţie pe 2010 a întâlnirilor Unu’ şi unu’. Alături de Nora Iuga erau invitaţi Ocatvian Soviany şi Constantin Abăluţă. Trebuia să vină şi Angela Marinescu să citească o scrisoare-răspuns (la cea pe care Nora Iuga i-o trimisese din Berlin în toamnă - am auzit-o la Atelierelaţionale), dar nu a mai venit, scrisoarea a fost înregistrată audio. O scrisoare destul de lungă: 15 minute.

NI nu a fost de acord cu unele lucruri pe care le menţiona Angela Marinescu despre ea: că scrisul ei e tehnic şi că e o profesionistă.

Uncristian a adus vorba „fără ca neapărat să fac politică” şi despre Boc, iar NI a afirmat că Boc o amuză: seamănă cu un clovn mic. Cât a stat la Berlin, poeta nu s-a gândit deloc la politica din România, pentru că ar fi fost tragic, mai ales în momentele de depresie („ca am avut şi momente din acestea”).

Prima întrebare a fost legată de Berlin. Despre călătoriile din copilărie, Nora Iuga nu îşi mai aminteşte mare lucru, dar ţine minte cum mergea cu mama ei la biserici gotice, la care, copil fiind, nu o impresiona arhitectura („nici acum nu mă prea impresionează”) ci o impresionau desenele cu moduri de tortură din evul mediu. Acele îmagini o urmăresc până acum - „nu le-am uitat şi nici nu le voi uita vreodată”. De exemplu, desene cu copiii cărora li se tăiau limbile pentru că minţeau.

La Berlin, unde găseşti reviste din toate colţurile lumii, Nora Iuga nu a văzut nicio revistă românească. Poeta a menţionat că într-un oraş în care nimeni nu te cunoaşte, poţi face oricând pe nebuna. Autoironică, a declarat: „Bătrânii nu mai au simţul ridicolului şi asta mă face foarte liberă”.

Despre cum i s-a părut România la întoarcerea din călătorie, NI a spus că e cea mai frumosă ţară „Vai, mă exprim ca un copil. Asta şi fiindcă am puţine emoţii”. Nu călătoreşte decât cu trenul - 30 de ore – în care are destul timp să observe ţările prin care trece. România i s-a părut mai frumoasă decât orice altă ţară prin care trece cu trenul („celelalte sunt rujate, rimelate, machiate frumos”). Pe valea Prahovei, zăpada şi casa îndepărtată din care ieşea fum (pe horn, nu era un incendiu, Doamne fereşte!) i-a provocat un moment de bucurie extraordinară.

Au urmat vreo 3 filmuleţe. Aşa am aflat că la Berlin Nora Iuga are o girafă cât dumneaei de înaltă, pe care o pupă în fiecare dimineaţă.

În filmuleţul din 2000 poeta nu s-a recunoscut. A afirmat că acum se simte mai tânără. Filmuleţul era făcut înainte de plecarea la Berlin. Poeta consideră că occidentul a eliberat-o.

Acolo modul de gândire e veritabil, nonconformist, detaşat de preconcepţiile legate de vârsta la care oamenii mai sunt consideraţi „valabili”. Aici, în est, există şi o discriminare faţă de oamenii văzuţi ca fiind „expiraţi.”

În fine, am aşteptat la sfârşit să iau un autograf. Vreo zece minute. Asta pentru că Nora Iuga scria ceva din suflet pentru fiecare fan. Mie mi-a scris aşa: Pentru Cătălina, fata frumoasă care m-a întâmpinat la intrarea în sală şi sala s-a luminat”.

Eu aveam deja cărţile care au fost prezentate, aş fi vrut să cumpăr jurnalul berlinez, dar nu aveau decât un volum, care nu era de vânzare, aşa că am plecat resemnată înapoi la scaunul meu, pe care l-am populat liniştită tot restul serii. Era totuşi frig, aşa că mi-am lăsat jacheta pe mine.

P.S. ultimile două enunţuri sunt strict pentru impresie artistică :D. Serios, imaginea e mişto: o tipă care stă pe scaun într-un subsol friguros, şi mai are si o jachetă, pe deasupra.











Eu, tot în 2005, la concurs

foto reportaj-Diana Iepure

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Despre aer, că despre diamante deja ştiţi














Teatrul Nottara, 8 Dec. 2010, ora 19.00 - Clubul Dilema Veche

Eroii serii- Florin Iaru şi Mircea Cărtărescu

Criticul literar invitat - Marius Chivu

Moderator - Mircea Vasilescu

Mulţumesc Domnului că iarăşi s-au amânat nişte ore şi ca am putut să ajung în timp util la Teatrul Nottara.

6.20 – ieşirea în grabă de la şcoală

6. 30 – întâlnirea cu tata la metrou unirii

7.00 poposirea la locul acţiunii

Iniţial nu aveam de gând să merg, m-am gândit că fanii de sex feminin ai lui Cărtărescu se vor călca în picioare. Până la urmă, n- a fost chiar aşa. Am reuşit să prindem locuri foarte bune.

Un reflector mare era aşezat exact deasupra mea, astfel încât fiecare muritor din sală mă putea admira în toată spledoarea-mi magnifică.

Din start, am observat că mă asortam cu Cărtărescu: eram amândoi în albastru (mai degrabă turcoaz, dar las albastru să nu spuneţi că sună pretenţios).

M-am cărat noaptea tocmai până la Nottara pentru că: 1. tata era foarte entuziasmat a- (nu puteam să-l las seara singur prin oraş ) b- (mai ales printre atâtea gagici pregătite să iasă la „aer” – vigilenţa este mama succesului într-o familie!*) şi 2. pentru că vroiam să mă lămuresc mai bine ce şi cum e cu aerele astea cu mule carate.

Seara a fost deschisă de M. Chivu cu întrebări legate, evident, de antologie. Aşa am aflat că din antologia – cartea cult - a generaţiei ’80 ar fi trebuit să facă parte şi Magda Cârneci cu Matei Vişniec, doar că în drum spre editură nu i-au găsit acasă (sau nici nu au vrut prea tare să-i găsească :D). Florin Iaru şi-a amintit că Vişniec stătea pe vremea aceea într-o cameră la subsol (dincolo de un hol plin de ţevi) şi că de cele mai multe ori îl găseai în chiloţi, ascultând Beatles şi aşteptându-şi iubita care era la baie.

Mircea Cărtărescu spunea că pe vremea aia nici el, nici Traian T.Coşovei nu aveau iubite şi că umbalu împreună prin tot oraşul – practic, îşi erau iubită unul altuia. :D Ar fi fost mai logic, din punctul meu de vedere, ca Iaru să fi fost iubita lui Coşovei din moment ce au făcut armata împreună – Florin Iaru şi-a amintit cu voce tare de toate nopţile pierdute în care discutau despre literatură.

Cei doi optzecişti prezenţi şi-au adus aminte într-o manieră melancolică de vremurile lor de adolescenţă când descopereau literatura şi muzica americană şi când înregistrau pe casete punând magnetofoanele faţa-n faţă. MC a spus că încă mai are o casetă în care pe fundal se aud ei discutând despre literatură, piesă de muzeu, ce să mai!

Şi totuşi, mă gândesc eu acum, cum să scrii despre CocaCola fără ca măcar să fi pipăit vreodată o sticlă - de cola, évidemment. Trebie să fi fost un sentiment groaznic să ştii că peste ocean toţi copiii beau cantităţi industriale de cola şi nici măcar nu scriu despre asta.

La un moment dat, veni vorba şi că au fost incluşi în manualele de română. Scriitorii au spus că nu li s-a cerut acordul şi că poate ar fi ales ceva mai serios cu care să rămână în memoria „tinerelor speranţe” care au dat la filo. MC a povestit amuzat despre un telefon pe care l-a primit de la o fată destul de tânără (cică aşa părea după voce) care îi spunea indignată: „Cărtărescu, poetul lui peşte? ! *** am picat la teză din cauza ta!”. Când m-am apropiat de el la sfârşit să-i cer un autograf, am uitat sa-i spun că l-am avut şi eu subiect de teză şi că n-am să pic pentru că m-am descurcat foarte bine. S-ar fi simţit flatat :D ?

Iaru, însă, a spus că el (când vede nume de scriitori în manuale) se gândeşte că persoanele alea sunt mai mult ca sigur moarte. De aici a început o întreagă polemică despre drepturile de autor şi urmaşii care îi supun la uitare pe marii scriitori prin sumele mari pe care le cer.

În fine, şi Iaru şi Cărtărescu au fost foarte prietenoşi, detaşaţi, au răspuns binevoitor la toate întrebările din sală. Ba chiar au stat şi la autografe. I-am zis lui tata să nu mai spele niciodată pixul cu care au scris cei doi – s-a amuzat. Când am ajuns acasa am vrut să-i adaug pe ambii în lista mea de prieteni de pe facebook. Cărtărescu are doar fan group.


* Doveriai, no proveriai! (din cugetările sărmanei Diana Iepure)

P.S. Clar lucru că Iaru avea mereu prietenă, din moment ce arată aşa super chiar şi la această vârsă onorabilă :D.

P.P.S. a nu se înţelege că M.C. nu arată bine.




miercuri, 1 decembrie 2010

Nel loveşte din nou! partea a3-a



Nel: eu am vreo 129-130 de cm.

Eu: hm... iar eu vreo 173.

Nel: păi eu mă refeream la înălţime, nu la kilograme.






Desenul lui Nel "cu lucruri care nu există". Copac violet, nor negru, soare multicolor. Aşa este anotimpul inventat de Nel - Anotimpul Morc.

luni, 29 noiembrie 2010

Muzici şi faze


26 nov, ora 17, Cafeneaua La Muzeu

Lectura Octavian Soviany şi SGB.

Muzici by Jazz Band, faze by SGB.

În afară de mine şi Miruna Vlada, mai erau vreo 20 de spectatori trecuţi de vârsta a doua, aghezmuiţi (probabil printre ei erau şi mari scriitori pe care eu nu-i cunosc la faţă). Oamenii comandaseră mici şi mirosul suav de carne se împletea înduioşător cu poemele şi cu muzica.

Scenariul a fost aşa: cei doi invitaţi s-au prezentat reciproc şi după, fieare a citit în vreo patru reprize câte două poeme. Între rundele de poezie s-a cântat jazz.

Octavian Soviany a citit poeme din Dilecta şi din alte două cărţi. A spus că fiecare scriitor are momente în care îşi aduce aminte de copilărie, aşa că a citit două poezii şi despre copilărie.

Concluzie: poezia merge întotdeauna cu jazz/blues de calitate.

Apropo de copilărie, am citi ieri cartea lui Bogdan Lipcanu – Fuck Tense şi nu m-a încântat. Deh, de gustibus non est disputandum. Tema mi se pare cam fumată. Acelaşi adolescent obsedat sexual şi viaţa lui de elev în epoca ceauşistă.

Take 5 -The Dave Brubeck Quartet

duminică, 28 noiembrie 2010

Gaudeamus 2010

Anul ăsta a fost cam pe fugă - maraton prin târg. Chiar aş putea spune că am fost picaţi de pe lună. Am ajuns în ultima zi, duminică, dar numai pe vreo două ore. Tot am reuşit să mai cumpărăm (the whole family) una-alta:

Matei VişniecDomnul K. eliberat (Cartea Românească)

Aer cu diamante (antologie) – Humanitas

Pentru MamaMare am luat noua cartea a lui DinescuFrumoasele din secolul trecut (Fundaţia pentru poezie Mircea Dinescu)

Rober Şerban – Moartea parafină (cu autograf ) (Cartea Românească)

Péter Esterházy- O femeie (Curtea Veche)

Dan Iancu – Tata doar fotografii (editura Agol) (autorul a lăsat cărţile cu tot cu semnătură la standul lui uncristian)

Si 5 cărţi de la Casa de pariuri literare :

Cezar NicolescuLil 1.0

Ion Cucu- Cum ar arăta viaţa fără fotografie

Bogdan Lipcanu - Fuck tense

Dumitru Bădiţa - Invitat la Săvârşin

Antologie - Poate ne vedem

Ar mai fi multe de cumpărat, inclusiv antologia lui Mihai Vakulovski despre generaţia 80.

Şi vreo două poze de la after party-ul lansării lui Felix Nicolau :









Felix Nicolau cu nişte admiratoare










Eu şi Robert Şerban


Eu şi Marius Surleac:

vineri, 5 noiembrie 2010

Am apărut în Contrafort

Degrabă o să fie şi târgul. E o perioadă foarte aglomerată pentru mine, dar sper să ajung măcar într-o zi, mai ales că îmi face plăcere să întâlnesc basarabeni la care ţin şi pe care nu pot să-i văd cu altă ocazie (sau să-i văd, dar probabilitate e mică). Printre aceştia se numără şi Contrafortiştii. Sunt deja vreo 5 ani de când ne intersectăm doar la târguri.

De curând am trimis câteva poeme la Contrafort. Mi-au şi fost publicate. Vă recomand cu căldură revista care o sa apară şi pe net. De altfel, găsiţi Contrafortul la Chioşcul MLR.

În nr. 9-10 veţi putea afla lucurui noi despre dramaturgia basarabeană de azi şi în general ce mai fac şi mai scriu scriitorii de peste Prut, dar nu numai.

Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu dându-ne un autograf pe Literatur Express:











La Chişinău în vara lui 2009 :D răsfoind Contrafortul:

miercuri, 3 noiembrie 2010

Cenaclul Marin Mincu ediţia 4

Poate o să spuneţi că e ciudat să scriu despre ediţia asta, din moment ce nici măcar despre cea la care am citit eu nu am scris. Ce-i drept, ediţia mea nu m-a mişcat aşa de tare cum a făcut-o cea din seara asta.










poza de când am citit eu

Bineînţeles că am chiulit de la ultimele două ore de şcoală ca să pot ajunge la timp, dar nu-mi pare rău, a fost pentru o cauză nobilă.

Revenons a nos moutons. La ediţia a patra au citit SGB şi Andrei Zbârnea, ambii poezie. Din start, comentatorii au fost atât de agresivi, încât a început să mă doară capul. Nu-mi plac manifestările agresive în cenacluri. Îmi fac rău psihic. Şi mi se pare aiurea că lumea vrea să arate cât de citită e atunci când comentează nişte texte. Nu că ar fi un lucru rău să arăţi că eşti deştept, dar la cenacluri deşteptăciunea echivalează uneori cu răutatea. Cu cât mai citit eşti, cu atât mai rău poţi desfiinţa.

De data asta criticile s-au axat pe SGB. Am rămas cu impresia că publicul s-a coalizat împotriva lui. Nu pot să vă spun exact ce a citit SGB, pentru că nu am avut o copie. Am recunoscut vreo două poeme publicate anterior pe blogul lui. Sinceră să fiu, mi-a plăcut mai mult spectacolul făcut de Bogdan, decât ceea ce a citit. A avut şi un mic moment teatral cu telefonul mobil, inclus în marele moment teatral cu recitalul.

Şi până la urmă, are şi SGB o vârstă, vorba lui Nel. Are doar douăzeci şi nu ştiu cât de ani. E şi el la început. Totuşi, chiar şi la această vârstă fragedă, ar fi bine să îşi dea seama că e timpul să se lase de apucături cabotine. Dacă ar fi coborât de pe soclu la intrarea în Biblioteca Metropolitană, totul avea să fie ok.

Aici mi-am dat seama că după imaginea de mare macho, se ascunde totuşi un om care mai e şi sensibil pe deasupra.

De poemele lui Andrei Zbârnea nu pot să spun că m-au dat pe spate. Am rămas doar cu imaginea asta: „soldatul fumează

pânză de păianjen fără filtru”

N-am rezistat până la sfârşit. Sper că după ce am plecat, nu au început să se bată.

P.S. SGB, şi dacă vrei să desfiinţezi generaţia 2000, nu o faci la Cenaclul Marin Mincu. Totuşi.

P.P.S. Şi surpriză! SGB a avut o doar minusculă chestie licenţioasă într-un singur poem.

încă o poză de când am citit eu:

joi, 28 octombrie 2010

Scriitori în vizită la Eminescu

Azi la noi la colegiu au fost poeta Angela Marinescu, poetul Cosmin Perţa şi prozatorul Ioan Groşan. Desigur că au fost ghidaţi de domnul profesor Soviany care are ”partea lui de vină” în încercarea de a-i familiariza pe elevii super studioşi din clasele superioare ale colegiului cu literatura română contemporană.

Eu m-am aşezat în rândul doi. Comentariu din spate: „ Şi aia ce s-a aşezat aşa în faţă, are de gând să asculte?”. Da, fraţilor, tocmai de aia am venit şi nu cu intenţia de a chiuli de la ore :D. Mă rog, fiecare cu pasiunile şi interesele lui. M-am simţit un pic ciudat, dar mi-am revenit imediat, dându-mi seama că nu eu sunt cea care ar trebui să se simtă aşa.

Profesorul Soviany a prezentat scriitorii, după care le-a oferit cuvântul. Poetul Cosmin Perţa, în acest caz reprezentant al MLR, a spus că lucrurile care se întâmplă la muzee nu sunt neapărat vechi şi plictisitoare.







Octavian Soviany

Apoi, Ioan Groşan a vorbit despre legătura şi aitudinea adolescentului faţă de literatură, despre faptul că doreşte să recâştige cititorii, care acum preferă televizorul, calculatorul, internetul. A citit fragmente din romanul O sută de ani de zile la porţile Orientului, reeditat de curând la editura Polirom.









Ioan Groşan

Prozatorul a spus că pe el îl interesează şi îi pasă dacă trezeşte măcar un zâmbet pe faţa cititorului său. Angela Marinescu din contră, a spus chiar : „mă doare-n cot”.

Mi s-a părut falsă afirmaţia Angelei Marinescu. Poate că asta e chiar o strategie. M-am întrebat atunci, dacă vă doare în cot, de ce sunteţi aici, în faţa noastră? Dimpotrivă. Când şi-a selectat poemele pe care ni le-a citit, foarte bune de altfel, am simţit că a făcut-o ca să ne atragă atenţia. Să ne captiveze cumva. Ce scriitor ar face asta, dacă nu i-ar păsa?

Am recunoscut un poem pe care Angela Marinescu l-a citit şi la Atelierelaţionale, organizate de Răzvan Ţupa.








Angela Marinescu

Pornind de la întâlnirea de azi şi de la declaraţia Angelei Marinescu, mi-am amintit de cineva căruia într-adevăr nu-i păsa. Mai rău, detesta orice legătură cu lumea înconjurătoare, cu cititori, editori, ziarişti şi gură-cască. E vorba de J. D. Salinger.

După ce romanul De veghe în lanul de secară a devenit celebru, Salinger a preferat să se retragă din viaţa publică, refuzând să mai ofere interviuri. Din 1953 a locuit cu soţia în orăşelul Cornish, statul New Hampshire, evitând cu străduinţă viaţa publică. Nu a mai scos din 1965 şi până la moarte nicio carte. Scria doar pentru sine.

Era un ritual în Cornish să nu se vorbească despre el. Dacă cineva întreba vreun locuitor unde stă scriitorul, i se indica intenţionat direcţia opusă. Salinger locuia pe proprietatea lui, ascunsă după un gard înalt. Era interesat de budism, hinduism, yoga, makrobiotică, dianetică, încercând să găsesască o religie potrivită pentru sine. Mai era pasionat şi de medicina netradiţională.

În toţi anii de ascetism, Salinger a dat un singur interviu, în 1974, când a fost de acord să comenteze, pentru The New York Times, apariţia unei culegeri de povestiri. S-a dovedit că scriitorul era furios pentru că, în viziunea lui, povestirile scrise de el în tinereţe şi incluse în carte, nu meritau să fie publicate şi că el nu îşi dăduse acordul. Aproape toate ieşirile în lume ale lui Salinger erau legate anume de tendinţa lui de a se apăra de atenţia excesivă a publicului şi a presei.












Cosmin Perţa

În fine, mie mi-a fost de folos înâlnirea de azi. Scriitorii s-au străduit. Au încerca să aibă o discuţie (civilizată). Totuşi, aceşti oameni sunt nume consacrate ale literaturii române. Chiar aş putea spune VIP-uri. Clar, e greu să vorbeşti şi să păstrezi o atitudine decentă faţă de un public sfidător de dezinteresat. În locul invitaţilor aş fi lansat din start următorul anunţ: „Copii, dacă nu vă interesează vă rog să plecaţi. Sunt mulţumită dacă rămân în sală doi oameni, dar cu care să pot vorbi.”


marți, 19 octombrie 2010

Din vacanţă

Am găsit pozele astea şi mi-am amintit de vară.















Eu cu mama
















Doi băutori la Carul cu bere

















Bădica şi Mişuca la Carul cu bere



Acum îl aştept iar pe Bădica, de data aceasta cu Diana. Trebuie să iî trimit mai întâi invitaţie lui Badea, Dianei nu-i trebuie, are deja cetăţenie. Sper să ajungă, totuşi, până să se termine toamna.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Nel loveşte din nou! partea a2-a

- Cum să închei articolul ăsta oare?
- Spune şi tu "şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea, şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată"

Nel loveşte din nou!

Nel merge prin casă, clătinându-se, cu mâinile în părţi şi mestecând : « Să nu mai ziceţi că nu mănânc echilibrat ! »

Eu în viziunea lui Nel:











anul trecut (2009)












ieri (2010)


Se observă că viziunea artistului asupra mea nu s-a schimbat foarte mult.

Vise

Eram trei oameni şi coboram scările spre un metrou oarecare. Deodată, un tip înalt, cu un fular alb şi o căciulă cu dungi urcă scările spre mine.

Cred că era musculos, n-am de unde să ştiu, purta o jachetă neagră.

Mă salută mai mult decât cordial. Un bărbos. Semăna foarte mult cu Dumitru Crudu. Mi-a întins o broscuţă verde de plastic, pe care eu am desfăcut-o. În interior era un cub rubik.

Concluzie: mă aştept la o surpriză (preferabil plăcută) din partea lui Dumitru Crudu. :D

miercuri, 22 septembrie 2010

Yes man!

Viaţa de liceu e complet diferită! E o schimbare în bine, chiar dacă (trebuie să o recunosc cu voce tare) prima impresie din Eminescu a fost că vreau înapoi la Coşbuc. După o săptămână am realizat că nu e chiar aşa de rău şi că, de fapt, începe chiar să-mi placă aici!

Am suuuper mulţi profi (85%) extraordinari!! La un moment dat, mai aveam puţin şi plângeam de bucurie când am văzut cu câtă pasiune ne vorbesc profii despre materiile lor. Doamne, câte o să învăţ de la ei!

Şi în Coşbuc am avut asemenea profi. Mi-e puţin (mai mult) dor de ei. N-am să uit niciodată cum la serbarea de sfârşit de a 8-a toţi au sărit să o pupe pe cineva la care mergeau cu groază la ore. Profii care ne-au deschis ochii şi ne-au învăţat cum şi ce să învăţăm au trecut neobservaţi. Am înţeles atunci că de mici (unora) le plac dictatorii. De la frică la dragoste e doar un pas!

Şi acum mi-e ciudă!

So, Miss Ilinca, Doamna Cârlan, Mr Bart, Miss Minna, Doamna Păunescu, Doamna Mihai, Doamna Mateescu, Doamna Coţovanu, Domnul Popa, Domnul Iancu etc. I miss you!!!!!

Poze din prima zi de liceu:

Aşa m-a primit "Eminescu". E de bine!









capul meu acoperind litera "E"

marți, 10 august 2010

Nel are două mari dileme:





1. Va fi el primul preşedinte din lume care a călcat vreodată pe Lună ?
2. Când va fi celebru, cum să scape de paparazzi (ce, îl vor vâna şi când se va schimba seara în pijama?)








În vizită la Dani Zaharia şi Cristina Ispas :)




miercuri, 21 iulie 2010

Băse vs Rihanna pe unimedia.md














sursă poză Revista la plic


Pentru unii ştirişti, e mai important că şi-a luat Rihanna costum de baie care-i conturează bine formele, decât că Băsescu spune despre România că "are o datorie de singe" faţă de cetăţenii moldoveni - ştire care nu mai e pe prima pagină a site-ului unimedia.md. Deh, interese, simpatii şi antipatii. ori la ruşi, ori la noi, nu mai găseşti o informaţie imparţială. ( Pe Antene, de exemplu, tantile care moderează emisiuni mai au puţin şi turbează. Ar trebui să li se aloce bani pentru operaţii estetice, că le urâţeşte atâta ţipăt şi înverşunare.)


Nu mă înţelegeţi greşit. Nu că- s mare fan Băsescu, dar sunt nişte lucruri care contează pentru basarabeni: "Să nu aibă grijă (UE ), moldovenii care primesc cetăţenie stau în cea mai mare parte în România. În UE lucrează ilegal circa un milion de moldoveni, poate îi ajutăm să intre în legalitate. Noi avem o obligaţie de sânge. Cum de nu-i observăm când lucrează ilegal, dar îi vedem când vin legal?!"


P.S. Până îşi schimbă Rihanna chiloţii, putea să stea şi ştirea asta pe prima pagină.

vineri, 16 iulie 2010

Parlez vous français?


Sunt cam îngrijorată din cauza francezei. Din toamnă voi fi într-o clasa de intensiv franceză, unde toţi colegii au făcut franceză în gimnaziu. Eu nu.


Astăzi am vorbit cu profa (aveam ceva emoţii pentru că nu ştiam cum va reacţiona), care s-a arătat foarte prietenoasă. 20 de minute de francă zilnic şi m-am scos!


O poză de la Hollywood şi un clip în rusă (dacă tot vorbeam de limbi străine :D)



















Breakfast at Cătălina's



Gândul mâţei, Eto liubovi

sâmbătă, 3 iulie 2010

Vara asta la Hollywood

Drept răsplată pentru că m-am înscris la liceul „Mihai Eminescu” din capitală, ai mei mi-au oferit o vacanţă la Hollywood.
Chiar din prima seară am primit o groază de invitaţii la tot felul de manifestaţii, petreceri şi premiere. Unele, din păcate, se suprapuneau, aşa că a trebuit să aleg. Bineînţeles că nu am putut să-l refuz tocmai pe preşedintele american, nu de alta, dar ce părere şi-ar fi făcut despre români. În plus, dacă ţineţi minte, îl simpatizez încă de pe vechiul meu blog. Sper că mi-am ales o rochie potrivită pentru seara sofisticată la care am avut norocul să ajung:


















Eu şi Barack Obama

Am şi dansat, sper că Michelle nu i-a făcut acasă crize de gelozie, oricum n-a fost serios, doar un mic flirt:




joi, 17 iunie 2010

Am apărut în Tiuk!

În sfârşit a apărut mult aşteptatul Tiuk de vară.

Eu am încăput în TIUK cu:

Tiukestionar extrem
Tiuk-piesa de teatru


Astăzi celebrăm în familie premiul Grand Underground:

“O sută cincizeci de mii la peluze” de Diana Iepure (Stare de urgenţă)

Să sărbătorim cu o bere la rece! Sau un suc... unii...eu.



joi, 10 iunie 2010

Târguri alternative

Recent mi s-a făcut observaţie că nu mai scriu nimic. Public pe blog doar despre Blitz / Ring. Ei bine, m-am gândit că ar fi bine să remediez această problemă, aşa că astăzi voi scrie despre TAC şi TNCP. Târgul Alternativ de Carte, organizat de un cristian în perioada 28-30 mai, în sediu USR şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, organizat de Miruna Vlada în perioada 2-5 iunie tot în sediul USR.
Am chiar şi poze !

Au fost într-adevăr nişte proiecte interesante, cu o organizare reuşită şi cu invitaţi aleşi pe sprânceană. Aş fi stat cu mare plăcere din prima zi, cea de deschidere şi până în ultimul moment, dar, din păcate, am fost forţată de împrejurări să plec (testări, examene etc).
Fiecare dintre cele două târguri au avut ceva unic, chiar dacă ambele au fost despre poezie. Abordarea a fost diferită, ceea ce mi se pare normal, ba chiar necesar ! La ambele m-am întâlnit cu cunoscuţi din lumea literară, iar la TNCP chiar am vândut un poem! Stăteam întâmplător (mă rog, nu chiar întâmplător :)) ) la masa lui Răzvan Ţupa, Poeme la cerere şi s-a apropiat de mine Dan Mircea Cipariu, care a insistat să-i scriu un poem. Pe bani :D. Bineînţeles că nu puteam rata o asemenea ocazie, aşa că am luat pixul în mână şi mi-am chemat muza. Se pare că era pe fir, căci a răspuns în timp util !:D.

Acum aştept cu nerăbdare Bookfest, unde iarăşi nu voi putea rămâne cât îmi doreşte inimioara, din cauza unui afurisit de examen la engleză. Ce să-i faci, e pentru admiterea la liceu :D.

Pozele, deci :
1. TAC















Mihai Vakulovski şi Ana Toma

















Moni Stănilă şi Cristina Ispas

















Eu şi Moni Stănilă





















Andreea Toma, eu

















Familia mutantă la TAC

















Lectura lui Mihai Vakulovski

















Nel îl caută pe Ion Creangă

- Cine sunt ăştia?
- Ăştia sunt nişte mari scriitori.
- Şi Ion Creangă unde e?
















un cristian şi Ion Cucu

















Cosmin Ciotloş vorbind despre
Ieudul fără ieşire




















La apus de soare

















Iarăşi familia mutantă

















un cristian, Mihai Cucu, Ioan Es. Pop

















Ion Cucu, Răzvan Ţupa




2. TNCP
















Eu la standul cu reviste

















Tomis,
Revista la plic
şi Observator cultural
















Răzvan scrie poezie la cerere

















Eu

















iarăşi eu
















Răzvan Ţupa cu o prietenă şi eu
, înfometaţi
















Seara, cu mama în lumina Blitz-ului



P.S.
Pozele de la TNCP sunt făcute de Andreea Toma.
Aşa cum probabil bănuiţi, nici pozele de la TAC nu s-au făcut singure, le-a făcut Diana Iepure. :D

duminică, 6 iunie 2010

Blitz Show










Motto: Aţi fost un public destul de inteligent!

Felix Nicolau







Felix ne îndeamnă spre zări senine mâine şi mai senine poimâine


5 iunie, ora 19:00, Old School Pub

Ora 18:59:

- Alo, Felix, poţi, te rog, să tragi de timp încă 10 minute, că nu pot să întârzii tocmai eu, cronicarul!


Un show nou, o locaţie nouă, oameni (relativ) noi, reguli noi, dar aceeaşi atitudine: se poate face literatură cu picioarele pe masă!


Din fericire pentru mine, s-a lungit puţin cu pregătirile până să înceapă.” Scuze pentru întârziere, dar a trebuit să cumpărăm microfon!”


La ediţia 1 au fost şi materiale de cumpărat. Tricouri cu George Vasilievici, revista Tomis, Revista La Plic, Sentic - de Florin Caragiu şi Un anotimp în Berceni - de Claudiu Komartin.


















Noua locaţie aparţine tot de Old School Pub, doar că e lângă şi nu în Preoteasa. E un fel de terasă-restaurant foarte încăpătoare, cu scenă nici prea mare nici prea mică, cu lumini favorabile, exact cât să se simtă bine şi protagoniştii, şi publicul. Şi cu mult aer respirabil -

au o aerisire foarte bună.















Invitatii Blitzului şi moderatoru


Presupun că ştiţi deja care au fost invitaţii, daca nu, vi-i mai prezint o dată:

Claudiu Komartin (alias Scardanelli):














Cristi Cotarcea (alias Zmeul Clandestin),





















Florian Silişteanu nu a mai apărut, dar a salvat situaţia Florin Caragiu (alias Teotim):















Nu am înţeles de ce concurenţii trebuiau să-şi ia pseudonime. Căci numele lor sunt destul de faine şi aşa.


Sorin Delaskela a fost invitat să citească din cartea sa Noaptea pisicilor lungi” , care va fi lansată peste o saptamână la bookfest, târgul pe care toată lumea cititoare îl aşteaptă, aşa cum aşteaptă cinefilii festivalurile de film şi beţivii festivalurile de vin şi bere.














Un act de mare curaj pentru ei să vină în faţa atâtor cetăţeni puşi pe observat şi criticat. :D Oricum, s-au ţinut bine!


Tema ediţiei a fost bloggingul şi poezia online. S-au pus proiecţii incitante, la care publicul a râs în hohote de hipopotam. Chiar mă întreb dacă acel clip de la CNN o fi fost pe bune. După clip Felix a spus amuzat, Keep blogging! Lumea era pe sub mese (de râs, evident!).















Felix Nicolau interacţionând cu publicul incitat şi numeros


A urmat un clip cu peturi, cu Elena Vlădăreanu.
















White Noise, Diana Iepure


Prima probă de slam, la fel ca şi celelalte probe, a fost prezentată de o domnişoară sexy, Andreea Oprea, care ţinea deasupra capului o placă inscriptionata „ RUNDA I” . Ooo da! Planşele au fost executate de Cati Militaru, isteaţă şi inventivă.
Sper că băieţilor le-a plăcut. Propun pentru ediţia viitoare să treacă un tip trăsnet cu panoul. (Asta ca să se respecte pricipiul egalităţii de şanse! Mă refer la fetele din sală.:D) Cei trei concurenţi au rămas însă serioşi, poate chiar prea seriosi :D, reuşind să-şi ducă misiunea până la capăt.














Aveţi cumva strămoşi în Portugalia??? A urmat proba de portugheză.. Poemul lui Claudiu a curs cel mai muzical, a fost ritmat şi accentuat cum se cuvine. Mă rog, parcă accentul aducea puţin a chineză sau japoneză, după cum a observat şi white noise, nu asta a contat, ci şarmul şi melodia, bien sûr. :D. Şi ceilalţi concurenţi au fost ok. Accentele portugheze nu au fost dintre cele mai alese, însă proba a fost punctată cu „ foarte bine”, publicul fiind mulţumit de prestaţia celor trei.


























Dan Mihuţ, Miki Vieru














Victor Potra, după ce a venit cu microfonul

Juriul nu a fost unul stabilit dinainte. Moderatorul s-a plimbat prin public şi a ales la fiecare probă alt juriu, ca să nu iasă vorbe că ar fi vreun blat. Ştiţi voi, vorbe ies oricum, dar ca să fie toată lumea cu inima împacată, s-a încercat şi asta. Deocamdată, nu s-a ajuns la concluzia că aceasta ar fi cea mai bună modalitate de jurizare, mai vedem noi.














Marius Surleac


Apoi, a urmat Runda a doua de slam şi tombola, cu cărţi oferite de BuyBook.ro. şi Biblioteca Metropolitană. La runda a doua s-a remarcat Cristi Cotarcea, care a câştigat simpatia publicului cu nasul şi pălăria de clovn.


Poate data viitoare plătesc şi eu bilet, chiar dacă, fiind cronicar oficial sunt scutită, dar s-au dat atâtea cărţi (foarte multe:D) că poate aş fi câştigat şi eu una.













Ioana Bogdan


La Karaoke Literar, concurenţii au fost ajutaţi de Livia Ştefan, care pentru un impact mai puternic asupra publicului s-a şi descălţat. Tu să-i încurajezi pe toţi, spune Felix. Deci muzica, maestro (Marius Surleac)! S-a cântat pe versuri de Constantin Acosmei şi Adrian Păunescu. Au pus şi un clip cu Vadim Tudor. Un moment de respiro pentru nostalgici. :D


Repriză de slam 3. Slămuiţi în ce ordine doriţi!


Chiar şi la creative writing Claudiu, Cristi şi Florin s-au descurcat impecabil.

Claudiu s-a refugiat WC si s-a întors de acolo cu un poem despre moarte şi viaţă care îi alunecă din mâini ca săpunul (clar de unde i-a venit imaginea:D). Florin Caragiu a scris un poem cu un şoricel cu cheiţă, un poem bun si blând precum autorul. Lui Cristi Cotarcea i s-au dat nişte cuvinte cam dubioase, unul dintre ele fiind psihotrop, care rimează cu trop.


Runda 8 a fost cea mai dificilă. Concursul de minciuni.

Dar noi nu minţim niciodată! – Florin Caragiu.

La runda asta s-a putut observa ce mincinoşi neprofesionişti sunt invitaţii. Da, dar cu atât mai bine pentru ei. O să ajungă (probabil) în rai, daca nu dau chics la alte incercari :D! Au primit punctaj bunicel oricum, chiar dacă minciunile lor lasă de dorit. Claudiu Komartin a reuşit să pară cel mai sincer, dar asta probabil datorită aerului său de om foarte serios :)).


La runda 9 de teatru au participat şi oameni din public. Răzvan Ţupa, Livia Ştefan şi Xiron Xin. Piesa aleasă a fost foarte potrivită, concurenţii reuşind să se adapteze cu uşurinţă personajelor pe care aveau să le interpreteze. Au obţinut 10 minute de aplauze (ei bine, nu chiar 10, vreo 3)

Cu priceperea aceasta actoricească cum de nu au reuşit să mintă? Pentru ca poeţii sunt un popor sincer:D Uneori.


Publicul ca publicul, cârcotaş, dar când a venit rândul lui la probă s-a dovedit că nici el nu prea a fost în formă. Ultima (a zecea) rundă era cu întrebări din partea publicului.

Întrebări inteligente pentru concurenţi şi mai inteligenţi decât întrebările. – Felix Nicolau


Bancul serii: rugbiştii care îl bârfesc pe Claudiu Komartin.

"De ce nu se uită Claudiu Komartin la rugby?

Pentru că are impresia că îl bârfesc rugbiştii atunci când fac grămada"

Claudiu a spus că în urma tratamentului psihiatric s-a vindecat. Doar uneori i se mai pare că cei din tribune îi pronunţă greşit numele.



















Felix şi Claudiu, schimb de replici


And the winner is ... Cristi Cotarcea! La diferenţă de doar 2 puncte faţă de Claudiu Komartin şi de 18 puncte faţă de Florin Caragiu. Asta da luptă strânsă:














prietenia câştigă şi la blitz!














Public



În concluzie

  1. Blitzul promovează scriitori şi cărţi. Literatura şi artele în general.
  2. Aici vin nu numai scriitori, ci şi oameni pur şi simplu interesaţi de literatură, care vor să se simtă bine într-o atmosferă degajată, să se bată pe umăr cu vedetele lumii literare, să se tragă de şireturi, de nas, de mână, de poala rochiei şi să ne oprim aici.
  3. Nu e perfect, dar, ca un proiect bun ce este, este monitorizat şi evaluat, aşă că i se aduc îmbunătăţiri de fiecare dată.

Următorul show e peste 2 săptămâni, tot la Old School Pub!

Sunteţi aşteptaţi cu nerăbdare, cu multe surprize şi cu cărţi de la parteneri!


Pozele au fost făcute de Gilda Comârzan şi Diana Iepure