sâmbătă, 25 februarie 2012

Exerciţiu pentru Vlad Ioviţă


Insomniacii
Speram să nu dau de bănuit. Încrecam să-mi controlez clipitul nevrotic, respiraţia accelerată, mişcările bruşte. De asta n-am câştigat niciodată la poker. Trebuie să fii zen. Să-ţi programezi fiecare mişcare a muşchilor faciali conform unor algoritmuri stabilite de magii chinezi încă din vremea dinastiei Ming.
Dar omului nu-i e dat mai mult neprevăzut decât poate duce.
Am ieşit la vânătoare pe răcoare, când barometrul arăta spre Schön Wetter. Aerul era potrivit de umed, vântul bătea dinspre vest.


***
-E ca pe facebook. Fără spectatori n-are niciun haz. De aia mă gândeam , Mihai, să înfiinţăm o SIA – Societatea Insomniacilor Ambulanţi. Dacă în primă fază ne adunăm doar noi doi, atunci tu iei străzile din sud-est, iar eu pe cele din nord-vest. Aşa câştigăm timp. Vom funcţiona ca momelile pentru peşti. Apare insomniacul şi hop! l-ai prins şi l-ai luat cu tine.
Nu trebuie să-ţi faci griji, îl recunoşti după faţă. Mişcări lente, moacă de mormoloc, cearcăne.
Cine strânge cei mai mulţi din ăştia într-o oră, câştigă.
Totul bine şi frumos până când mi-am dat seama că n-am cum să-i inghesui pe toţi într-o lampă, ca pe duhuri. Am două mâini, deci pot să ţin maximum doi. Şi Mihai are două mâini. În cel mai rău caz, ieşim la egalitate.
***
Când am ajuns acasă, Mihai era deja acolo. Nu mi-a venit să cred. Insomniacii lui aveau plete până la brâu. Clar, insomniaci rockeri. Eram atât de bucuroasă, încât nu mi-a mai păsat de concurs. I-am aşezat pe canapea şi le-am făcut ceai. I-am lăsat să se descalţe, iar ei n-au avut nevoie de prea multe explicaţii.
Distinşii rockeri ne-au urmărit somnul timp de 3 luni şi şi-au notat în agendele lor intervalele de timp de la un vis la altul. În 3 luni am avut aproximativ 60 de vise si 3 tentative de suicid. Se pare că Mihai doarme cu ochii deschişi, motiv pentru care are un somn liniştit, visează numai peretele înspre care e îndreptat patul.
Am păstrat agendele somnambulilor cvasivoluntari-cvasiobligaţi . Aveau desene detaliate ale fiecărui vis despre care eu nu mai ţineam nimic. Şi câte un titlu sugestiv pentru fiecare.
Când începeam să devenim violenţi în somn, rockerii schimbau melodia de fundal. Acum nu mai pot adormi decât pe „Losing my religion”, REM.

vineri, 3 februarie 2012

17, ediţia I

Întrebarea care mi s-a pus cel mai des ieri e „Cum te simţi la 17?”. Până seara îmi formasem deja un reflex, aveam vreo 5 fraze standard: „Mă simt foarte bine, deocamdată lumea mi se pare la fel ca ieri. Probabil încă nu m-am obişnuit cu ideea, e foarte posibil ca percepţia mea asupra lumii să se schimbe radical foarte curând”.

Oamenii dragi mie mi-au făcut o serie de surprize-mega surprize, nici nu ştiu dacă le merit. O să vi le arăt pe cele scanabile:

1. Desenul lui Felix (are şi o poveste foarte interesantă, aia sunt eu intrând într-o nouă lume, lumea la 17 şi am o coroană pe cap, deci eu sunt şefa )




















2. Desenul de la Evy, toujours avec un explication: Fata curcubeu care e foarte fericită





























3. Desen de la un coleg de clasă de-al lui Felix, Marian (m-a amuzat foarte tare)
























Cadourile la care nu te aştepţi sunt cele mai frumoase. Pentru asta vă mulţumesc, dragii mei.

În rest, flori, fete şi băieţi!