duminică, 14 octombrie 2012

Unu şi una

Mâine, la 18.00, voi modera o seară de fresh literar Unu' şi unu' la Club A, invitat Radu Niţescu.

De regulă, Un Cristian ia microfonul şi-l supune pe invitat interogatoriului. De data asta însă, mai ales că s-au creat două precedente (Unu şi unu cu Georgiana Sârbu şi Alex Matei şi Unu şi unu cu Diana Iepure şi Livia Ştefan), veţi putea asista la un fresh literar atipic. Cristi e plecat la Chişinău (de unde nu s-a putut abţine să ne dea deja câteva indicaţii :) ), aşa că ne vom face de cap singuri.

Radu menţine valabilă oferta cu poeme live.

De asemenea, oricine doreşte să citeasca ceva, să cânte/danseze sau să se manifeste cum doreşte, e invitat să o facă. 


O imagine din arhiva ClubA, făcută de Paul Radu la ediţia Una şi una cu Livia Ştefan şi Diana Iepure

luni, 24 septembrie 2012

RAMPA DE JAZZ ŞI POEZIE

În seara asta, la 19.30, voi citi poezie la Rampa de Jazz și Poezie, unul dintre evenimentele de marcă ale Festivalului Strada De C'Arte. E vorba despre a doua ediție a celui mai mare festival de cultură în aer liber al Bucureștiului, organizat de Biblioteca Centrală Universitară Carol I.

Găsiți detalii aici www.stradadecarte.ro 

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Eu la Institutul Blecher, ediția 61


Institutul Blecher vă invită duminică, 23 septembrie 2012, de la ora 16:00, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan nr. 13 - Zona Izvorul Rece), la întâlnirea cu scriitorii Gelu Diaconu și Cătălina Bălan.

În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului "Resurse interioare" de Gelu Diaconu (Marineasa, 2012).

Eveniment organizat de Claudiu Komartin.

Voi citi poeme noi, ba chiar, vorba Dianei Iepure, ceva scandalos. Vă aștept cu drag. 

miercuri, 12 septembrie 2012

Exist

Atunci când răsfoiesc câte o carte de poezie și-mi place, am impulsul de a citi din ea cu voce tare.
Iată un poem de Constantin Acosmei pe care vă propun să-l citiți cu voce tare. Din ce carte e, vă las să ghiciți singuri.

Prima iubire

(în fiecare noapte beau
un pahar de ceai negru
mă așez pe pat
         cu fața în jos
îmi ascult zvîcnirile inimii
și îmi închipui că
        sînt îndrăgostit)

vineri, 27 iulie 2012

Noaptea albă a scriitorilor



Vă arăt şi vouă un filmuleţ despre care am aflat întâmplător, de la M. E făcut de Paul Radu, la CDPL Fest1.

Acum, atenţiune naţiune, până la CDPL Fest 2 amr 4!

sâmbătă, 7 iulie 2012

Cum a fost CDPL Fest la Club A




Aşadar, ideea lui Cristi de a organiza în plină vară un festival CDPL , idee care mi s-a părut iniţial nebunească (de fapt, tocmai de aia cred că mi-a plăcut), a fost realizată cu succes. Paradoxal, editurile mari nu îşi bat capul cu asemenea „fleacuri”. Nu cred că vreun autor apărut la o editură tânără şi mică şi-ar fi închipuit că e posibilă o promovare de asemenea amploare a cărţilor şi autorilor.


Cu bani puţini şi multă pasiune, iată că pot fi realizate adevărate spectacole literare.










În primă fază, au fost discuţii despre concept, contactarea autorilor, stabilirea tuturor detaliilor, alegerea pozelor pentru afişe. Nu mi-am închipuit că va ieşi o manifestaţie de o aşa amploare, cu foarte multă lume, scriitori/artişti din toate grupurile şi gurpările active din Bucureşti şi chiar din ţară. Miki Vieru, de exemplu, a venit să-şi lanseze cartea la CDPL Fest de la 500 Km. Am vorbit despre cartea asta la tabăra de creaţie de la Săvârşin, cu un an în urmă.  M-a rugat atunci Miki să-i dau în cărţi, să-i spun dacă va publica sau nu „Aer în iarbă” în 2011 la CDPL. A ieşit că nu, dar acum înţeleg de ce-au picat cărţile aşa. Pentru că era menită sa apară în 2012 (Miki, să ştii că celelalte predicţii rămân valabile).



M-am bucurat că a fost multă lume. Le mulţumesc tutror celor care au venit. Sper că s-au simţit în apele lor, aşa cum m-am simţit eu.






Standurile de autor (Angela Marinescu, Călin Torsan, Diana Iepure&Cătălina Bălan, Miki Vieru, Georgiana Sârbu, Livia Ştefan, Observator Cultural, Radu Niţescu) au fost inaugurate cu fast şi tăieri de panglici. Au fost proiectate 2500 de fotografii, plus expoziţia foto a lui Ion Cucu.

În partea a doua a Fest-ului, cei mai rezistenţi la nopţi albe au putut urmări documentarul despre Angela Marinescu, asista la conferinţa lui Radu Aldulescu şi asculta lecturile nocturne. Cei care s-au încumetat să citească la o bucată de noapte sunt Angela Marinescu, Mircea Florian, Diana Iepure, Călin Torsan, Livia Ştefan, Radu Niţescu, Mihai Vieru şi subsemnata.


Următorul CDPL Fest va avea loc pe 3 august. Vorba aia, cu experinţa primului Fest în spate, sperăm să iasă cel puţin la fel de bine. Aşadar, vă aşeptăm cu drag pe 3 august, detalii pe bloguri şi fb cât de curând.

Mi-a fost foarte greu să aleg pozele pentru blog pentru că am câteva sute. Voi pune mai multe pe facebook, altfel risc să aleg până târziu şi să mă pomenesc că le aleg pe toate.  













joi, 5 iulie 2012

CDPL Fest



Mâine, 6 iulie, începând cu ora 17.00, în acelaşi Club A, va avea loc prima ediţie CDPL Fest, cu standuri de autor, proiecţii inedite, lansări şi lecturi la lumina lunii. 

Poate vă întrebaţi ce caut eu pe afişul de autor al Dianei Iepure. Ei bine, vizitaţi-ne mâine standul şi s-ar putea să aflaţi răspunsul. 

grafica: Victor Jalbă-Şoimaru

Iată pe cine veţi mai putea întâlni mâine seară la CDPL Fest şi, mai ales, la ce oră:

17:01 Deschiderea TÂRGULUI DE AUTORI – prezentare un cristian 
Standurile se vor deschide în Club A, de la ora 17:00 şi vor putea fi vizitate până la ora 21:00.
17:05 prezentare Cătălina Bălan şi Alexandra Cozmolici 
Standuri: Radu Niţescu, Georgiana Sârbu, Mihai Vieru, Ion Cucu, Angela Marinescu, Mircea Florian, Călin Torsan, Diana Iepure, Cătălina Bălan, Doru Ionescu, Livia Ştefan, Ion Cucu şi un stand Observator cultural.
17:45-18:05 Lansare gringo de Radu Niţescu; prezentare Octavian Soviany şi Cosmin Ciotloş

18:10 Poezia ne-tipărită a lui Mircea Florian

18:45 Lansare Aer în iarbă de Mihai Vieru; prezintă Alexandra Cozmolici şi Octavian Soviany

19:10 Lansare re.volver de Livia Ştefan; prezintă Alexandra Cozmolici şi Octavian Soviany

19:30 Deschiderea standului Radu Aldulescu, în prezenţa autorului (până la venirea acestuia puteţi achiziţiona cărţile lui, oferite cu reducere de Editurile Polirom şi Cartea Românească)

19:45 Moment Călin Torsan: literatură şi muzică

20:20 Autorul e în sală: Angela Marinescu; prezintă Cosmin Ciotloş

21:00 Tur de închidere a standurilor

Sigur, programul va suferi mici modificări, cât să fie mai animat.

Până strângem standurile, aveţi timp să urcaţi la Music Cafe (capacitate pe scaune 50 de locuri).

De la ora 22:00, încep lecturile, în următoarea distribuţie: Angela Marinescu, Mircea Florian, Diana Iepure şi Radu Niţescu. Proiecţia documentarului Sînge albastru (regia Marian Baciu, imagine Titus Tihăuan, producţie CDPL 2012). Plus discuţii libere la o cafea cu autorii.

Ora 00:00 Moment Radu Aldulescu – „Romanul romanelor mele sau o conferinţă la miezul nopţii“

De la ora 01:00, noua serie de lecturi îi va avea ca protagonişti pe: Călin Torsan, Mihai Vieru, Cătălina Bălan, Livia Ştefan. Proiecţiile din arhiva Club A vor încheia noaptea.



miercuri, 27 iunie 2012

Arhivele de la Monte Negro


Tocmai m-am întors de la lansarea oficială a Arhivelor, care a avut loc la librăria Bastilia. 
Atmosfera a fost mult mai relaxată decât la Bookfest, vacanţa plutea în aer. Puteţi observa şi în poze.



Octavian Soviany nu-şi imagina în urmă cu 10 ani că va deveni scriitor de proză. A mai declarat că nici dacă ar şti, nu ne-ar spune câţi naratori sunt de fapt în  “ Arhivele de la Monte Negro”.

Bianca Burţa Cernat, Octavian Soviany, Radu Aldulescu, Adina Diniţoiu


Am reţinut de la Radu Aldulescu următorul verdict : chiar dacă într-o cronică scrisă recent la volumul în cauză, cronicarul încearcă să demonstreze, descompunând fraze, că acestea sunt de fapt poeme, nu-i nicidecum vorba de un poem în câteva sute de pagini. Există, totuşi, o poetică implicită a textului.


Octavian Soviany şi Radu Aldulescu

Ana şi Octavian Soviany

Mihaela Cosma şi Octavian Soviany

Sfaturi către un tânăr editor

Dream team

Luiza Vasiliu şi Iulia Stoian

În prezidiu

Imagini din sală

La sfârşit am luat un interviu pentru La reportofon, emisiune a editurii Casa de Pariuri Literare şi sper că va apărea în scurt timp pe blog.

Aici eram foarte bucuroasă, îmi ieşise bine interviul


miercuri, 6 iunie 2012

Bookfest şi Matei Vişniec în living room la Mihai Eminescu


Săptămâna trecută toată suflarea literară românească a fost prezentă sau a urmărit de la distanţă Bookfest-ul. Autografe, mese rotunde, dezbateri, sesiuni de întrebări, răspunsuri şi, desigur, M. Houellebecq care i-a încântat pe unii şi i-a iritat pe alţii (3 kopeici ale mele: nu contează cât de antipatic /nebun/nesuferit e scriitorul dispus să stea sub lupa ta. Atâta timp cât poţi să scoţi de la el informaţia care te interesează, e ok).
Eu am fost la celebra dictare a lui Bernard Pivot şi m-am bucurat că Matei Vişniec a acceptat să vină la Eminescu, să vorbească despre teatru, despre viaţa lui în Franţa.

Ca de obicei, de la Bookfest am luat mai multe cărţi decât ne-am propus (familionul şi cu mine), dar imaginea teancurilor care stau să se prăbuşească peste tot în casă e uneori destul de reconfortantă (totuşi, nu şi atunci când chiar cad şi trebuie să le rearanjezi).

Pentru mine, târgurile de carte sunt un fel de bâlciuri cu clovni şi marionete, roata dracului şi standuri cu bunătăţi. Vrei să auzi oameni, vrei să stai şi la bârfe, şi la bere (ceea ce e echivalentul unui curs de literatură comparată :D)- un gen de spectacol cu lumini şi miros de carte nouă. În Bucureşti n-ai evenimente literare mai mari decât târgurile astea, unde te întâlneşti cu prietenii/cunoscuţii tăi sau îi urmăreşti de departe.

Miercuri n-am mers, dar am primit de la B. Garden Party – Katherine Mansfield. O citesc în metrou. În restul zilelor am fost la lansări şi am luat autografe de la Radu Vancu, Constantin Abăluţă, Ovia Herbert.








Vinerea trecută, pe 1 iunie, un puşti de 8 ani, frate-meu, m-a întreabat ce-o să fac la şcoală. I-am spus că am întâlnire cu Matei Vişniec.  A concluzionat atunci: „Aaa, aşa sărbătoriţi voi ziua copilului”. Şi chiar a avut dreptate.



L-am aşteptat pe Matei Vişniec în faţa liceului, împreună cu doamna Cosma, care face pentru elevii ei maximum ce poate şi uneori mai mult decât atât. Vrea să ne ţină la curent cu tot ce mişca în lumea culturală francofonă, dar nu numai - adică ne “bagă bumbac în cap”.   L-am aşteptat pe M.V. şi împreună cu Claudiu Komartin. Claudiu face parte din elevii de care s-a prins bumbacul. Ajunsese în grabă, de la Bookfest, deşi avea în scurt timp lansarea „Frânghiei înflorite”.


Cei de la serviciile culturale i-au transmis doamnei Cosma că  M. V. va veni singur. Întârzia, fapt care, fireşte, ne-a cam pus pe gânduri. Eu una speram să apară într-o mașină de teren cu girofar, că autobuzul 738 vine din an în paşte. Dar, vorba aia, welcome back home :).


Evenimentul a avut loc în sala de fetivităţi a liceului. Plănuisem să-l întreb pe Vişniec o sumedenie de lucruri,  dar n-am apucat să-i pun decât vreo câteva întrebări, printre care şi dacă-i pare rău că n-a apărut în „Aer cu diamante”.  Florin Iaru povestise la relansarea antologiei că din ea mai trebuiau să facă parte Magda Cârneci şi Matei Vişniec, doar că nu au fost găsiţi acasă în drum spre editură. (Şi eu chiar l-am crezut). Myth busted, se pare că n-a fost deloc aşa.

Cu alte cuvinte, Vişniec, un bărbos foarte simpatic şi prietenos, scotea din joben trucuri. A improvizat câte puţin din  Paianjenul în rană (unde a fost ba tălhar, ba cel rănit sub coastă), Angajare de Clovn (aici am aflat că, de fapt, clovnii francezi au fost cei mai ai dracului cenzori), Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Frumoasa poveste a ursilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt („spune a ca şi cum ai spune că eşti un dobitoc”).




Bineînţeles că în discuţie veni vorba şi de şcoală, de lecturile adolescentine.  „Sunt existenţialist”- asta le-a spus Matei Vişniec colegilor de clasă, mai ales ca să-l audă fetele, după ce, pe la 16 ani, citise Camus. Nu m-am abţinut să-l întreb ce ar spune acum ca să impresioneze fetele. A răspuns că e un om într-o continuă căutare de sine, că încearcă să scrie de fiecare dată ceva nou care să nu semene cu ce a făcut înainte.

La un moment dat, mi-a spus că ar trebui să fiu o provocatoare profesionistă. Că un scriitor, de fapt,  încearcă în permanenţă să provoace. Bulgăre cu bulgăre, mai devreme sau mai târziu, vine şi avalanşa.

După, ne-am întors în grabă la târg şi am văzut pe drum cum „Duşmanul meu personal/trece pe lângă noi zâmbind/cu pălăria ridicată”.

foto: Andreea Ion


p.s. pozele cu rezoluţia proastă sunt făcute de mine, cu telefonul :D

Lectura mea la TNCP


Video streaming by Ustream

miercuri, 16 mai 2012

Cutii la TNCP


Mâine, 17 mai, voi citi la TNCP,  alături de Magda Cârneci, Ioana Diaconescu, Anca Mizumschi şi Ofelia Prodan. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Metropolitană din Strada Tache Ionescu nr. 14, la Ora 17.30. 
Moderatori: Teodor Dună, Cosmin Perţa.
Îmi voi scoate iar cutiile în lume. See you there!


duminică, 13 mai 2012

Primăvara poeților cu pariuri literare câștigate


Îmi mai aduc şi eu aminte din când în când de bloguleţul meu, un fel de tamagotchi cvasiliterar-cvasijucăuş şi mă minunez de cât de rar mă mobilizez să-l updatez. E un fel de obligaţie morală faţă de mine însămi în primul rând.

Aşa deci, iată câteva evenimente din ultima săptămână care merită să fie trecute în agendă.

Invitată de Ofelia Prodan, am citit poeme şi am discutat despre literatura contemporană cu eleviide la Liceul de coregrafie „Floria Capsali”. Iniţial intrasem alături, la liceul de muzică Dinu Lipatti, dar m-au direcţionat la locul potrivit un pianist oacheş. Am rămas foarte plăcut surprinsă de felul în care mi-au perceput elevii de clasa a XIa poemele. Păreau destul de nedumeriţi ce caut eu, o puştoaică cu un an mai mică decât ei (!) la ora lor de română. Dar s-au dovedit a fi foarte deschişi şi înţelegători în ceea ce priveşlte capriciul meu literar. Am citit alături de Lorena Lupu şi de Crista Bilciu. Lorena a reuşit să le anihileze orice urmă de timiditate şi i-a determinat să intre în dialog cu noi. Lorena fiind actriţă, se pricepe foarte bine la „manipularea” publicului.

O mare surpriză pentru mine (în secret, un lucru la care visam încă de pe vremea când RăzvanŢupa avea timp de Poeticile Cotidianului şi eu îl priveam admirativ) este faptul că un cristian mi-a încredinţat două ediţii de fresh literar unu şi unu şi una şi una. Prima a fost cu Diana Iepure şi Livia Ştefan, cărora le sunt recunoscătoare că au fost la fel de nebune ca întotdeauna şi că au reuşit să creeze o atmosferă prietenoasă şi ludică. Livia s-a încumetat până la urmă să şi citească vreo două revolvere din volumul ei în curs de apariţie la CDPL, iar Diana a ieşit la rampă cu traducerile ei dinPoesis, umplând pentru câteva minute aerul din club a cu ritmuri şi rime ruseşti. Dar mama (Diana) a citit şi câteva poeme inedite, păstrate în exclusivitate pentru lectura fresh de club.

atmosferă de fresh literar cu una şi una

Celălalt unu şi unua fost cu Georgiana Sârbu şi Alex Matei. Am discutat despre despărţirileGeorgianei inclusiv cu elevii ei din sală. S-au pus întrebări indiscrete la care Georgiana a răspuns cât se poate de diplomatic. De, are experienţă de profă.  Noi i-am tot aşteptat pe arici să vină cu trofeul pentru Best New Entry de la Gala Bun de Tipar, dar am înţeles că s-a lungit mai mult cu premierea. 
Îi felicit şi eu pe arici pentru premiul obţinut. E, de altfel, un semn de recunoştinţă a naţiunii pentru munca depusă şi zecile de ore în faţa calculatorului, editând cărţi, interviuri şi filme documentare cu cei mai importanţi scriitori din literatura română contemporană. Inutil să mai spun cât de mândră mă simt ca fac parte din echipa CDPL. Congrats, Victor şi Cristi!

Îi mulţumesc cu această ocazie lui Alex Bogdan T., cu care fac echipă bună la fiecare happening marca CDPL şi împreună cu care am scos-o la capăt cu graţie (apropo, Bogdan, când îmi dai şi mie pozele alea odată? :D)

În aceeaşi ordine de idei, joi - 17 mai, ora 17.30,  la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, la  Sala de conferinţe a Bibliotecii Metropolitane din Strada Tache Ionescu nr. 14, voi citi poeme alături de Magda Cârneci, Ioana Diaconescu, Anca Mizumschi şi Ofelia Prodan.
Moderatori vor fi Teodor Dună şi Cosmin Perţa.
Diana Iepure

Sâmbătă, pe 19 mai, colocatarii mei dragi (mom and dad) vor citi şi ei poeme, doar că la Librăria Bastilia:  Piaţa Romană nr. 5, la ora 15.00. Invitaţi: Corina Bernic, Marius Conkan, Laura Dan, Florin Hălălău, Radu Ianovi, Diana Iepure, Cristina Ispas, Oana Cătălina Ninu, Livia Roşca, Marius Surleac, Olga Ştefan, Lucian Vasilescu, Florina Zaharia
Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu.
Mi-e vesel mie, după cum puteţi observa!
Literatura română scrie pe mine! Dacă n-ar fi şi tezele din mai (adică alea nesuferite de la şcoală), ar fi minunat.

vineri, 6 aprilie 2012

Festivalul Gellu Naum


Miercurea trecută a avut loc la CNME Festivalul Naţional de Poezie Gellu Naum. Pentru mine a fost festival-maraton pentru că am avut nenumărate activităţi de îndeplinit. În primul rând, aveam emoţii de participant la concurs. Încă de pe când eram în clasa a patra ţineam foarte mult să iau premiul 1 la festivalul Gellu Naum şi iată că, în sfârşit, s-a produs gloriosul eveniment! Premiul ăsta contează pentru mine cu atât mai mult cu cât juriul a fost format din oameni pe care eu îi apreciez şi admir.

Apoi au fost emoţiile de elev silitor care a pregătit proiect pentru deschiderea festivalului. Din câte am înţeles, a ieşit destul de bine. Le-am prezentat colegilor liceeni, alături de prietenele mele Andreea Ion şi Magda Jigău, cea mai interesanta latură (din punctul nostru de vedere) a lui Geo Bogza : latura avangardistă, turbulentă, nesupusă, din anii '30. N-am avut curajul necesar să le citesc Esseu în română, le-am citit în engleză, în traducerea lui Claudiu Komartin şi a lui Stephen Watts. Sala asculta liniştită, doar câte unul se auzea chicotind pe ici pe colo, semn că mesajul ajungea la destinatari.

Încă o activitate importantă a fost să prezint Casa de Pariuri Literare, care a fost prezentă cu un stand de cărţi la preţuri speciale pentru elevi.

Poemele câştigătoare fac parte din grupajul Cutii. O parte din cutii vă stau la dispoziţie în noul număr al revistei Poesis Internaţional. Cealaltă parte e între copertele antologiei Deranj a celebrei tabere de creaţie literară de la Săvârşin.

Iata câteva poze, să vă faceţi o idee despre atmosfera relaxată de la festival:




















Octavian Soviany, amfitrionul festivalului


















Juriu: Ana Toma, Florin Caragiu, Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa


















Juriu: Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa, Doina Ioanid


















Nora şi VMP



















participanţi la festival 1


















participanţi la festival 2

























La decernarea premiului, alături de Octavian Soviany

























Discuţii


















poză cu Andreea şi Magda, în toiul pregătirii de proiect

P.S. Pozele sunt făcute de prietena mea, Andreea Ion (în onorabila noastră gaşcă, ea e cea pasionată de fotografie şi pot spune cu mâna pe inimă că o paşte un viitor măreţ în domeniu).