miercuri, 27 iunie 2012

Arhivele de la Monte Negro


Tocmai m-am întors de la lansarea oficială a Arhivelor, care a avut loc la librăria Bastilia. 
Atmosfera a fost mult mai relaxată decât la Bookfest, vacanţa plutea în aer. Puteţi observa şi în poze.



Octavian Soviany nu-şi imagina în urmă cu 10 ani că va deveni scriitor de proză. A mai declarat că nici dacă ar şti, nu ne-ar spune câţi naratori sunt de fapt în  “ Arhivele de la Monte Negro”.

Bianca Burţa Cernat, Octavian Soviany, Radu Aldulescu, Adina Diniţoiu


Am reţinut de la Radu Aldulescu următorul verdict : chiar dacă într-o cronică scrisă recent la volumul în cauză, cronicarul încearcă să demonstreze, descompunând fraze, că acestea sunt de fapt poeme, nu-i nicidecum vorba de un poem în câteva sute de pagini. Există, totuşi, o poetică implicită a textului.


Octavian Soviany şi Radu Aldulescu

Ana şi Octavian Soviany

Mihaela Cosma şi Octavian Soviany

Sfaturi către un tânăr editor

Dream team

Luiza Vasiliu şi Iulia Stoian

În prezidiu

Imagini din sală

La sfârşit am luat un interviu pentru La reportofon, emisiune a editurii Casa de Pariuri Literare şi sper că va apărea în scurt timp pe blog.

Aici eram foarte bucuroasă, îmi ieşise bine interviul


miercuri, 6 iunie 2012

Bookfest şi Matei Vişniec în living room la Mihai Eminescu


Săptămâna trecută toată suflarea literară românească a fost prezentă sau a urmărit de la distanţă Bookfest-ul. Autografe, mese rotunde, dezbateri, sesiuni de întrebări, răspunsuri şi, desigur, M. Houellebecq care i-a încântat pe unii şi i-a iritat pe alţii (3 kopeici ale mele: nu contează cât de antipatic /nebun/nesuferit e scriitorul dispus să stea sub lupa ta. Atâta timp cât poţi să scoţi de la el informaţia care te interesează, e ok).
Eu am fost la celebra dictare a lui Bernard Pivot şi m-am bucurat că Matei Vişniec a acceptat să vină la Eminescu, să vorbească despre teatru, despre viaţa lui în Franţa.

Ca de obicei, de la Bookfest am luat mai multe cărţi decât ne-am propus (familionul şi cu mine), dar imaginea teancurilor care stau să se prăbuşească peste tot în casă e uneori destul de reconfortantă (totuşi, nu şi atunci când chiar cad şi trebuie să le rearanjezi).

Pentru mine, târgurile de carte sunt un fel de bâlciuri cu clovni şi marionete, roata dracului şi standuri cu bunătăţi. Vrei să auzi oameni, vrei să stai şi la bârfe, şi la bere (ceea ce e echivalentul unui curs de literatură comparată :D)- un gen de spectacol cu lumini şi miros de carte nouă. În Bucureşti n-ai evenimente literare mai mari decât târgurile astea, unde te întâlneşti cu prietenii/cunoscuţii tăi sau îi urmăreşti de departe.

Miercuri n-am mers, dar am primit de la B. Garden Party – Katherine Mansfield. O citesc în metrou. În restul zilelor am fost la lansări şi am luat autografe de la Radu Vancu, Constantin Abăluţă, Ovia Herbert.








Vinerea trecută, pe 1 iunie, un puşti de 8 ani, frate-meu, m-a întreabat ce-o să fac la şcoală. I-am spus că am întâlnire cu Matei Vişniec.  A concluzionat atunci: „Aaa, aşa sărbătoriţi voi ziua copilului”. Şi chiar a avut dreptate.



L-am aşteptat pe Matei Vişniec în faţa liceului, împreună cu doamna Cosma, care face pentru elevii ei maximum ce poate şi uneori mai mult decât atât. Vrea să ne ţină la curent cu tot ce mişca în lumea culturală francofonă, dar nu numai - adică ne “bagă bumbac în cap”.   L-am aşteptat pe M.V. şi împreună cu Claudiu Komartin. Claudiu face parte din elevii de care s-a prins bumbacul. Ajunsese în grabă, de la Bookfest, deşi avea în scurt timp lansarea „Frânghiei înflorite”.


Cei de la serviciile culturale i-au transmis doamnei Cosma că  M. V. va veni singur. Întârzia, fapt care, fireşte, ne-a cam pus pe gânduri. Eu una speram să apară într-o mașină de teren cu girofar, că autobuzul 738 vine din an în paşte. Dar, vorba aia, welcome back home :).


Evenimentul a avut loc în sala de fetivităţi a liceului. Plănuisem să-l întreb pe Vişniec o sumedenie de lucruri,  dar n-am apucat să-i pun decât vreo câteva întrebări, printre care şi dacă-i pare rău că n-a apărut în „Aer cu diamante”.  Florin Iaru povestise la relansarea antologiei că din ea mai trebuiau să facă parte Magda Cârneci şi Matei Vişniec, doar că nu au fost găsiţi acasă în drum spre editură. (Şi eu chiar l-am crezut). Myth busted, se pare că n-a fost deloc aşa.

Cu alte cuvinte, Vişniec, un bărbos foarte simpatic şi prietenos, scotea din joben trucuri. A improvizat câte puţin din  Paianjenul în rană (unde a fost ba tălhar, ba cel rănit sub coastă), Angajare de Clovn (aici am aflat că, de fapt, clovnii francezi au fost cei mai ai dracului cenzori), Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Frumoasa poveste a ursilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt („spune a ca şi cum ai spune că eşti un dobitoc”).




Bineînţeles că în discuţie veni vorba şi de şcoală, de lecturile adolescentine.  „Sunt existenţialist”- asta le-a spus Matei Vişniec colegilor de clasă, mai ales ca să-l audă fetele, după ce, pe la 16 ani, citise Camus. Nu m-am abţinut să-l întreb ce ar spune acum ca să impresioneze fetele. A răspuns că e un om într-o continuă căutare de sine, că încearcă să scrie de fiecare dată ceva nou care să nu semene cu ce a făcut înainte.

La un moment dat, mi-a spus că ar trebui să fiu o provocatoare profesionistă. Că un scriitor, de fapt,  încearcă în permanenţă să provoace. Bulgăre cu bulgăre, mai devreme sau mai târziu, vine şi avalanşa.

După, ne-am întors în grabă la târg şi am văzut pe drum cum „Duşmanul meu personal/trece pe lângă noi zâmbind/cu pălăria ridicată”.

foto: Andreea Ion


p.s. pozele cu rezoluţia proastă sunt făcute de mine, cu telefonul :D

Lectura mea la TNCP


Video streaming by Ustream