Îmi mai aduc şi eu
aminte din când în când de bloguleţul meu, un fel de tamagotchi
cvasiliterar-cvasijucăuş şi mă minunez de cât de rar mă mobilizez să-l updatez.
E un fel de obligaţie morală faţă de mine însămi în primul rând.
Aşa deci, iată
câteva evenimente din ultima săptămână care merită să fie trecute în agendă.
Invitată de Ofelia
Prodan, am citit poeme şi am discutat despre literatura contemporană cu eleviide la Liceul de coregrafie „Floria Capsali”. Iniţial intrasem alături, la
liceul de muzică Dinu Lipatti, dar m-au direcţionat la locul potrivit un
pianist oacheş. Am rămas foarte plăcut surprinsă de felul în care mi-au
perceput elevii de clasa a XIa poemele. Păreau destul de nedumeriţi ce caut eu,
o puştoaică cu un an mai mică decât ei (!) la ora lor de română. Dar s-au
dovedit a fi foarte deschişi şi înţelegători în ceea ce priveşlte capriciul meu
literar. Am citit alături de Lorena Lupu şi de Crista Bilciu. Lorena a reuşit
să le anihileze orice urmă de timiditate şi i-a determinat să intre în dialog
cu noi. Lorena fiind actriţă, se pricepe foarte bine la „manipularea”
publicului.
O mare surpriză
pentru mine (în secret, un lucru la care visam încă de pe vremea când RăzvanŢupa avea timp de Poeticile Cotidianului şi eu îl priveam admirativ) este
faptul că un cristian mi-a încredinţat două ediţii de fresh literar unu şi unu şi una şi una. Prima a fost cu Diana Iepure
şi Livia Ştefan, cărora le sunt recunoscătoare că au fost la fel de nebune ca
întotdeauna şi că au reuşit să creeze o atmosferă prietenoasă şi ludică. Livia
s-a încumetat până la urmă să şi citească vreo două revolvere din volumul ei în
curs de apariţie la CDPL, iar Diana a ieşit la rampă cu traducerile ei dinPoesis, umplând pentru câteva minute aerul din club a cu ritmuri şi rime
ruseşti. Dar mama (Diana) a citit şi câteva poeme inedite, păstrate în
exclusivitate pentru lectura fresh de club.
atmosferă de fresh literar cu una şi una
Celălalt unu şi unua fost cu Georgiana Sârbu şi Alex Matei. Am discutat despre despărţirileGeorgianei inclusiv cu elevii ei din sală. S-au pus întrebări indiscrete la care Georgiana a
răspuns cât se poate de diplomatic. De, are experienţă de profă. Noi i-am tot aşteptat pe arici să vină cu
trofeul pentru Best New Entry de la Gala Bun de Tipar, dar am înţeles că s-a
lungit mai mult cu premierea.
Îi felicit şi eu pe
arici pentru premiul obţinut. E, de altfel, un semn de recunoştinţă a naţiunii
pentru munca depusă şi zecile de ore în faţa calculatorului, editând cărţi,
interviuri şi filme documentare cu cei mai importanţi scriitori din literatura
română contemporană. Inutil să mai spun cât de mândră mă simt ca fac parte din
echipa CDPL. Congrats, Victor şi Cristi!
Îi mulţumesc cu
această ocazie lui Alex Bogdan T., cu care fac echipă bună la fiecare happening
marca CDPL şi împreună cu care am scos-o la capăt cu graţie (apropo, Bogdan,
când îmi dai şi mie pozele alea odată? :D)
În aceeaşi ordine
de idei, joi - 17 mai, ora 17.30, la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie , la Sala de conferinţe a Bibliotecii Metropolitane din Strada Tache Ionescu nr. 14, voi citi poeme alături de Magda Cârneci, Ioana Diaconescu, Anca Mizumschi şi Ofelia
Prodan.
Moderatori vor fi Teodor
Dună şi Cosmin Perţa.
Diana Iepure
Sâmbătă, pe 19 mai, colocatarii mei dragi (mom and dad) vor citi şi ei
poeme, doar că la
Librăria Bastilia : Piaţa Romană nr. 5, la ora 15.00. Invitaţi:
Corina Bernic, Marius Conkan, Laura Dan, Florin Hălălău, Radu Ianovi, Diana Iepure , Cristina Ispas, Oana Cătălina Ninu,
Livia Roşca, Marius Surleac, Olga Ştefan, Lucian Vasilescu, Florina Zaharia
Moderatori: Andra Rotaru,
Violeta Savu.
Mi-e vesel mie,
după cum puteţi observa!
Literatura
română scrie pe mine! Dacă n-ar fi şi tezele din mai (adică alea nesuferite de
la şcoală), ar fi minunat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu