Despre președintele României

În numărul curent al Observatorului Cultural, comentatori politici, scriitori și tineri colaboratori ai revistei, printre care mă număr și eu, participă la dezbaterea: „Ce aşteptări aveţi de la viitorul preşedinte?“ . Vă invit să citiți răspunsul meu.

Duminică, 2 noiembrie, generaţia mea va vota pentru prima oară la alegerile prezidenţiale. E un eveniment major, la care nu mă gîndesc cu entuziasmul excesiv caracteristic oricărui debutant, ci, mai degrabă, cu circumspecţie şi cumpătare. Din păcate, cei 25 de ani de democraţie nu au reuşit să astupe golurile şi sechelele lăsate de comunism şi nici să le şteargă din mentalul colectiv, de aceea nu mă pot aştepta ca un nou preşedinte să revoluţioneze mersul lucrurilor peste noapte. 

Capitolul al doilea din Constituţia României stabileşte, vag şi ambiguu, rolul şi prerogativele preşedintelui în stat. Atît de vag, încît se pare că nici prezidenţiabililor nu le este foarte clar ce urmează să facă dacă sînt aleşi, aceştia întrecîndu-se în promisiuni, una mai năstruşnică decît cealaltă, de la crearea locurilor de muncă (responsabilitate ce nu-i revine nicidecum preşedintelui, ci Guvernului) şi pînă la intenţia de a schimba majoritatea parlamentară şi de a forma un nou guvern. Or, un guvern nou nu poate apărea decît în urma unor alegeri parlamentare sau în urma reuşitei unei moţiuni de cenzură.

Discursurile din timpul campaniilor electorale nu mă impresionează. Demagogia în stare pură mă dezgustă atunci cînd lupta pentru putere este exacerbată pînă la grotesc. Pentru mine, cartea de vizită a prezidenţiabilului este parcursul său profesional şi prestigiul pe care l-a obţinut (sau nu) de-a lungul timpului.

Continuarea în Observator Cultural.