Festivalul Gellu Naum

Miercurea trecută a avut loc la CNME Festivalul Naţional de Poezie Gellu Naum. Pentru mine a fost festival-maraton pentru că am avut nenumărate activităţi de îndeplinit. În primul rând, aveam emoţii de participant la concurs. Încă de pe când eram în clasa a patra ţineam foarte mult să iau premiul 1 la festivalul Gellu Naum şi iată că, în sfârşit, s-a produs gloriosul eveniment! Premiul ăsta contează pentru mine cu atât mai mult cu cât juriul a fost format din oameni pe care eu îi apreciez şi admir.

Apoi au fost emoţiile de elev silitor care a pregătit proiect pentru deschiderea festivalului. Din câte am înţeles, a ieşit destul de bine. Le-am prezentat colegilor liceeni, alături de prietenele mele Andreea Ion şi Magda Jigău, cea mai interesanta latură (din punctul nostru de vedere) a lui Geo Bogza : latura avangardistă, turbulentă, nesupusă, din anii '30. N-am avut curajul necesar să le citesc Esseu în română, le-am citit în engleză, în traducerea lui Claudiu Komartin şi a lui Stephen Watts. Sala asculta liniştită, doar câte unul se auzea chicotind pe ici pe colo, semn că mesajul ajungea la destinatari.

Încă o activitate importantă a fost să prezint Casa de Pariuri Literare, care a fost prezentă cu un stand de cărţi la preţuri speciale pentru elevi.

Poemele câştigătoare fac parte din grupajul Cutii. O parte din cutii vă stau la dispoziţie în noul număr al revistei Poesis Internaţional. Cealaltă parte e între copertele antologiei Deranj a celebrei tabere de creaţie literară de la Săvârşin.

Iata câteva poze, să vă faceţi o idee despre atmosfera relaxată de la festival:

Octavian Soviany, amfitrionul festivalului

Juriu: Ana Toma, Florin Caragiu, Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa

Juriu: Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa, Doina Ioanid

Nora şi VMP

participanţi la festival 1

participanţi la festival 2

La decernarea premiului, alături de Octavian Soviany

Discuţii

poză cu Andreea şi Magda, în toiul pregătirii de proiect

P.S. Pozele sunt făcute de prietena mea, Andreea Ion (în onorabila noastră gaşcă, ea e cea pasionată de fotografie şi pot spune cu mâna pe inimă că o paşte un viitor măreţ în domeniu).

Am apărut în Poesis International nr. 8

Aveţi aici la dispoziţie varianta online. Poemele mele sunt la pagina ... dar nu mai contează, citiţi toată revista, că e super tare!

Poem

Mă pregătesc de un proiect despre avangarda literară românească. Ah, ce poem am găsit la Geo Bogza:

Iubesc de asemeni Ioana Maria

străzile pe care te întorceai acasă

de multe ori cu o floare în mână.

Erau străzi largi cu statui

şi apoi străzile liniştite

dintre casele cărora se vedea luna.

Mergeam uneori alături de tine

şi umerii noştri

pluteau în noapte.

Erau străzi şi nopţi frumoase Ioana Maria

tu aveai de multe ori o floare în mână

eu mă uitam tot timpul la tine

şi de câte ori treceam prin lumina felinarelor

îţi spuneam

Ioana Maria, tu ai şaptesprezece ani, Ioana Maria.

Cutii

Cutia numărul unu

Viata noastră intră încet în cutii
Şi nu e deloc comod aşa

***
Normal e să cauţi lucruri
Acolo unde ele nu au ce căuta

Normal e să nu te mire
Dacă din dulap cade un om de zăpadă
O paradă de cai
Care au la glezne brăţări
Iar în urechi cerceii
Pe care nu mă laşi niciodată
Să-i port

***

Dimineaţa în loc de cafea tu îţi faci părul fuxia

***

Când o să-ţi descânţi copiii
Să-ţi aduci aminte ce bună am fost cu tine
Şi câte cutii am împărţit

***

Tu eşti omul meu concret
Un provider profesionist

***
Când merg cu tine nici câinii nu mă latră

Exerciţiu pentru Vlad Ioviţă

Insomniacii

Speram să nu dau de bănuit. Încrecam să-mi controlez clipitul nevrotic, respiraţia accelerată, mişcările bruşte. De asta n-am câştigat niciodată la poker. Trebuie să fii zen. Să-ţi programezi fiecare mişcare a muşchilor faciali conform unor algoritmuri stabilite de magii chinezi încă din vremea dinastiei Ming.

Dar omului nu-i e dat mai mult neprevăzut decât poate duce.

Am ieşit la vânătoare pe răcoare, când barometrul arăta spre Schön Wetter. Aerul era potrivit de umed, vântul bătea dinspre vest.

***

-E ca pe facebook. Fără spectatori n-are niciun haz. De aia mă gândeam , Mihai, să înfiinţăm o SIA – Societatea Insomniacilor Ambulanţi. Dacă în primă fază ne adunăm doar noi doi, atunci tu iei străzile din sud-est, iar eu pe cele din nord-vest. Aşa câştigăm timp. Vom funcţiona ca momelile pentru peşti. Apare insomniacul şi hop! l-ai prins şi l-ai luat cu tine.

Nu trebuie să-ţi faci griji, îl recunoşti după faţă. Mişcări lente, moacă de mormoloc, cearcăne.

Cine strânge cei mai mulţi din ăştia într-o oră, câştigă.

Totul bine şi frumos până când mi-am dat seama că n-am cum să-i inghesui pe toţi într-o lampă, ca pe duhuri. Am două mâini, deci pot să ţin maximum doi. Şi Mihai are două mâini. În cel mai rău caz, ieşim la egalitate.

***

Când am ajuns acasă, Mihai era deja acolo. Nu mi-a venit să cred. Insomniacii lui aveau plete până la brâu. Clar, insomniaci rockeri. Eram atât de bucuroasă, încât nu mi-a mai păsat de concurs. I-am aşezat pe canapea şi le-am făcut ceai. I-am lăsat să se descalţe, iar ei n-au avut nevoie de prea multe explicaţii.

Distinşii rockeri ne-au urmărit somnul timp de 3 luni şi şi-au notat în agendele lor intervalele de timp de la un vis la altul. În 3 luni am avut aproximativ 60 de vise si 3 tentative de suicid. Se pare că Mihai doarme cu ochii deschişi, motiv pentru care are un somn liniştit, visează numai peretele înspre care e îndreptat patul.

Am păstrat agendele somnambulilor cvasivoluntari-cvasiobligaţi . Aveau desene detaliate ale fiecărui vis despre care eu nu mai ţineam nimic. Şi câte un titlu sugestiv pentru fiecare.

Când începeam să devenim violenţi în somn, rockerii schimbau melodia de fundal. Acum nu mai pot adormi decât pe „Losing my religion”, REM.

17, ediţia I

Întrebarea care mi s-a pus cel mai des ieri e „Cum te simţi la 17?”. Până seara îmi formasem deja un reflex, aveam vreo 5 fraze standard: „Mă simt foarte bine, deocamdată lumea mi se pare la fel ca ieri. Probabil încă nu m-am obişnuit cu ideea, e foarte posibil ca percepţia mea asupra lumii să se schimbe radical foarte curând”.

Oamenii dragi mie mi-au făcut o serie de surprize-mega surprize, nici nu ştiu dacă le merit. O să vi le arăt pe cele scanabile:

1. Desenul lui Felix (are şi o poveste foarte interesantă, aia sunt eu intrând într-o nouă lume, lumea la 17 şi am o coroană pe cap, deci eu sunt şefa )




















2. Desenul de la Evy, toujours avec un explication: Fata curcubeu care e foarte fericită





























3. Desen de la un coleg de clasă de-al lui Felix, Marian (m-a amuzat foarte tare)
























Cadourile la care nu te aştepţi sunt cele mai frumoase. Pentru asta vă mulţumesc, dragii mei.

În rest, flori, fete şi băieţi!

Vorba vine, revista studenţilor facultăţii de litere

În seara asta, la Club A, veni vorba de o nouă revistă a facultăţii de litere.

Când am intrat cu un pic de întârziere, i-am văzut pe protagonişti gata aliniaţi pe scena clubului, foarte ghiduşi, parcă numai ce ieşiţi din ouă kinder. Un grup de tineri pasionaţi de literatură, ceea ce mi se pare absolut firesc, având în vedere că au dat la litere.

Un Cristian i-a bombardat cu întrebări încercând să scoată la iveală toate picanteriile, că, slavă Domnului, au avut destule. Aveau ce spune şi aveau cui, sala era arhiplină.

Despre grup

Din primul moment am observat că între ei există o chimie. De la excentrici la timizi, de la exuberanţi la introvertiţi, au găsit un numitor comun şi, cu siguranţă, o sa aibă ce-şi aminti la bătrâneţe.

Au un Salvador Dali cu mustăţi măiestrit răsucite, un tânăr foarte timid, altul dimpotrivă, foarte curajos, încă un tip care la prima vedere părea stângaci, dar s-a dovedit a fi ambidextru. Nici componenta feminină a echipei nu e de neglijat. Am înţeles că mezina echipei e, de fapt, cea mai exigentă cu ceilalţi.

A fost neobişnuit să-l văd pe Cosmin Ciotloş în ipostaza de „Domn’ profesor”, mentor şi prieten al studenţilor săi. Cu toate acestea, mi s-a părut drăguţ că studenţii aceia, care păreau de o vârstă cu Cosmin, îi ziceau insistent şi cu respect „Domn’ profesor”. Fapt care m-a făcut să mă gândesc dacă am procedat corect spunându-i lui Cosmin pur şi simplu Cosmin atunci când ne-a făcut cunoştinţă Un Cristian. Ferice de ei că au în facultate asemenea profesori.

Despre revistă

Am răsfoit-o în metrou. E faină şi îndrăzneaţă.

Deocamdată am apucat să citesc poeziile lui Alexandru Farcaş, care chiar sunt ok: „Fericirea-i ca o ţeapă/luată, în urma cumpărării unui produs/de spălat covorul, care promite,/dar nu face nimic./stai şi freci, stai şi freci”.

În seara asta a fost prezentat numărul pilot, apărut pe 20 decembrie, urmând ca în curând să editeze şi primul număr. Le urez succes.

Vacanţă

Cu Felix

Ce, deja se termină? Încă am senzaţia că nu a început bine anul şi e deja 26 decembrie.

Dacă e să trec în revistă toate activităţile mele de anul ăsta, pot spune că am avut, într-adevăr, un an plin. Practic, nici n-am reuşit să mă plictisesc vreun pic, dar nici să mă odihnesc prea tare.

Chiar încep să am cugetări de om în vârstă: ce mai fuge vremea! Dar, una peste alta, adunând, scăzând, trăgând linii imaginare şi formulând tot felul de concluzii, pot spune că a fost un an cu realizări destul de importante pentru mine.

În aceeaşi ordine de idei, să aveţi o vacanţă frumoasă!

Bandă desenată de Florinel

Mişka e mare artist, asta ştiaţi deja, are mult umor şi îi place să improvizeze. Îi prevăd un viitor glorios.

Fac publică banda desenată de el numai cu 15 minute în urmă, cu acordul autorului :).

Fetele la magazin:

Fotoreportaj

Public aici câteva poze ca să vedeţi şi voi ce aer a plutit în clubA sâmbătă seara.
Fotograf profesionist: Bogdan Tudor