vineri, 26 iulie 2013

Băiatul din avion



pe care probabil nu-l voi mai întâlni vreodată, dar a fost drăguț


Ce am observat la el în primul rând a fost ceasul. Un Fossil superb cu curea din piele, din noua colecție. Am o slăbiciune pentru ceasuri. Am probat și eu varianta feminină a acelui Fossil, doar că bursa mea de liceană nu-mi permite asemenea lux, cel puțin deocamdată. Lui  îi venea perfect și nici măcar nu verifica ora din 5 în 5 minute.

Alte detalii esențiale: blond, ochi albaștri,  plus doza inevitabilă de mister când te avânți  în conversații cu un necunoscut simpatic, într-un spațiu limitat fizic, cum ar fi  lift, avion, buncăr sau chiar tabără, că tot restrâns e, în câmp. Și-a părăsit colegul de serviciu de pe locul din față ca să putem discuta. I-am văzut fața colegului, care murea de râs în adâncul sufletului, foarte adânc, că să nu-i strice amicului său combinația.  Inutil să menționez privirea complice a acestuia  în drum spre checkout. 





Încerc să-mi amintesc despre băiatul din avion lucruri mai puțin superficiale. De exemplu, simțea un fel de micropanica dacă întorceam capul să mă uit pe geam. Asta însemna că trebuie să lanseze un subiect foarte incitant ca să mă uit iar în direcția lui. Începea să se foiască un pic, răspândind câte o boare din ultimul parfum Givenchy for men. Gentlemen. Pot să spun asta cu mâna pe inimă pentru că mie îmi plac cel mai mult parfumurile pentru bărbați și le cam știu. Bineînțeles că m-am uitat de mai multe ori pe geam.

Un zbor de 1h45min în care am aflat că venea la Frankfurt for business. Ca a terminat facultatea cu câțiva ani în urmă, că n-are treabă cu programarea și cu IT-ul. Și că îl cheamă Cosmin. N-a văzut niciodată Bucureștiul, ceea ce din punctul lui de vedere e rușinos, la douzeci și ceva de ani ai lui. Am ajuns și la subiectul Casa Poporului, pe care n-ar fi împotrivă s-o viziteze. La drept vorbind, n-am înțeles niciodată ce le place oamenilor la mamutul poporului. Eu trec pe lângă el de cel puțin două ori pe zi, în drum spre și de la școală, și mi se pare una din cele mai obișnuite priveliști din lume.  Alături, desigur, de non stopul de la colț de unde îmi iau șervețele în fiecare dimineață.

Am văzut recent un film a cărui acțiune are loc la bord, protagoniști fiind un el și o ea care se îndrăgostesc. Doar că era film hollywoodian, evident că cei doi rămân împreună forever.

Dar am mâncat cu băiatul misterios omletă picantă. Și am fotografiat Bodensee. Iată un început tonic de vacanță.