Durerea la Blecher

Din tot ce am citit până acum, la Blecher am întâlnit cea mai realistă şi mai impresionantă descriere a durerii. Blecher reuşeşte să arate durerea aşa cum e ea, fără să dea în patetism, fără să suscite milă. 

Tocmai infăţişarea durerii în toate stadiile ei, perceperea îndeaproape "până la sesizarea ei în cele mai mici fibre", de la primul fior la tensiunea ei cea mai mare, o fac mai lesne de suportat. 

Şi mă gândeam, în felul meu egoist, că există o predestinare. Că unor oameni capabili să transpună în scris trăiri, stări, istorii etc. le este destinat să înfrunte anumite nenorociri pentru că numai ei le pot descrie într-un anume fel. Asta pentru că oamenii au nevoie de consemnarea tuturor lucrurilor mărunte sau monumentale, ca o dovadă a importanţei lor pe lume.

"Este ştiut că remediul indicat împotriva durerii este "să te distrezi" şi să uiţi, să faci tot posibilul, de pildă, să citeşti un jurnal ori să continui o conversaţie, pentru a "scăpa" de durere. Ei bine, tocmai aceasta am observat că formează în sine chinul suferinţei, iar concluzia a fost simplă şi anume că pentru a scăpa de durere nu trebuie să cauţi să "scapi" de ea, ci tocmai dimpotrivă să "te ocupi" de dânsa cât mai atent."