Pagini

marți, 2 aprilie 2013

Festivalul Naţional de Poezie Gellu Naum 2013



S-a încheiat prima zi a Festivalului Gellu Naum. Anul acesta m-am implicat ceva mai mult în organizare, alături de doamna profesoară Virginia Olaru, şi nu mă aşteptam să am atâtea emoţii.

Legătura mea cu Festivalul National de Poezie Gellu Naum e mai veche. Prima oară am participat în 2004, pe vremea când priveam literatura ca pe ceva extrem de fascinant şi sofisticat.  Între timp, viziunea mea despre literatură nu s-a schimbat prea mult.

Din păcate, anul acesta, domnul profesor Octavian Soviany, cel care a avut ideea să organizeze festivalul, nu a putut fi prezent. Cu toate acestea, Octavian Soviany a fost coordonatorul din umbră.

M-am bucurat mult că juriul, Doina Ioanid, Răzvan Ţupa, Diana Iepure, dar şi invitatul special, UnCristian, ne-au acordat din timpul lor şi că au fost atât de prietenoşi şi comunicativi.  Ei au jurizat textele cu cea mai mare seriozitate şi au intrat în dialog cu elevii prezenţi la festival, punctând importanţa lecturilor, a naturaleţii şi firescului în poezie şi, mai ales, faptul că poezia nu e numai un text cu rimă într-un manual. Simplul fapt că elevii au asistat la o discuţie liberă, degajată şi nonconformistă despre literatura contemporană este un mare câştig.
 
Cât timp a avut loc jurizarea,  Un Cristian a prezentat editura Casa de Pariuri Literare şi, foarte pe scurt, captivant şi convingător, istoria literaturii române contemporane. Iar la final, înainte de a fi anunţată decizia juriului, a îndemnat elevii să parieze ad hoc pe concurentul în care aveau cea mai mare încredere.

Un singur regret am avut la finalul primei zile de festival. Că nu i-am rugat pe invitaţi să citească mai mult din poemele lor, dar îi îndemn pe elevi să le caute cărţile.



Ne auzim şi mâine, după jurizarea la categoria liceu. I’ll keep you updated.

Mulţumiri invitaţilor, elevilor participanţi, profesorilor şi părinţilor care au venit să-i susţină. 







  

 





                                                                                   




                                                                             
Doina Ioanid a venit cu două cărţi proaspăt traduse în Franţa. 




                         




                                                                 



 Sic transit gloria mundi



miercuri, 27 februarie 2013

Eu la cenaclul Universitas

Mâine, 28 februarie, ora 18.30, voi citi poezie alături de Ofelia Prodan, la cenaclul Universitas. 
Evenimentul va avea loc în sala de consiliu a Facultății de Litere. 
Va modera domnul profesor Mircea Martin. 

luni, 18 februarie 2013

Ne vedem la TNB?

Vă arăt, în sfârşit, un film de scurt metraj făcut de mine, împreună cu colegii şi bunii mei prieteni Andrei Atabay şi Lavinia Pieptea, în urmă cu vreo 3 ani.

Era un proiect cu Asociaţia Komunitas. O experienţă de care îmi aduc aminte de fiecare dată cu mare drag şi chiar cu bucurie.

Îi mulţumesc cu această ocazie Ralucăi Croitoru, cea care a făcut montajul şi a ales esenţialul dintre zeci de ore de filmare.

 


"Te-ai intrebat vreodata ce ne influenteaza cand ne alegem un loc de intalnire?
Elevii de la Eminescu au fost mai curiosi ca oricine si au luat oamenii la intrebari.
Sa fie popularitatea spatiului? Proximitatea? Linistea? Sau pur si simplu nu sunt locuri atragatoare de intalnire in Bucuresti?
Un film despre locurile preferate de bucuresteni pentru intalniri.

Realizat de Clubul de Educatie Urbana al Colegiului National „Mihai Eminescu" (Andrei Atabay, Lavinia Pieptea, Catalina Balan), in cadrul proiectului de educatie urbana "Ia-ti orasul inapoi!" derulat de Asociatia Komunitas si finantat de CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe."

http://educatieurbana.wordpress.com/

Vizionare plăcută!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Unsprezece cu Emilian Galaicu-Păun



Recent, poetul Emilian Galaicu-Păun a obţinut Premiul Republicii Moldova pentru literatură "Constantin Stere", pentru cartea "a-z.best" (Editura Arc, 2012). Până să fie postat şi pe blogul CDPL, m-am gândit că e tocmai timpul potrivit să apară acest interviu pe care l-am realizat la târgul de carte Gaudeamus, în toamna anului trecut. Discuţia a avut loc la standul editurii Cartier

Şi apropo de Cartier, îmi amintesc cu drag de o glumă la faţa locului. Era vorba despre singurul furt onorabil, furtul de cărţi. Remarca lui EGP a fost promptă "Da! De acord, dar nu de la standul Cartier!". 



  


 redactor tehnic: Titus Tihăuan


duminică, 14 octombrie 2012

Unu şi una

Mâine, la 18.00, voi modera o seară de fresh literar Unu' şi unu' la Club A, invitat Radu Niţescu.

De regulă, Un Cristian ia microfonul şi-l supune pe invitat interogatoriului. De data asta însă, mai ales că s-au creat două precedente (Unu şi unu cu Georgiana Sârbu şi Alex Matei şi Unu şi unu cu Diana Iepure şi Livia Ştefan), veţi putea asista la un fresh literar atipic. Cristi e plecat la Chişinău (de unde nu s-a putut abţine să ne dea deja câteva indicaţii :) ), aşa că ne vom face de cap singuri.

Radu menţine valabilă oferta cu poeme live.

De asemenea, oricine doreşte să citeasca ceva, să cânte/danseze sau să se manifeste cum doreşte, e invitat să o facă. 


O imagine din arhiva ClubA, făcută de Paul Radu la ediţia Una şi una cu Livia Ştefan şi Diana Iepure

luni, 24 septembrie 2012

RAMPA DE JAZZ ŞI POEZIE

În seara asta, la 19.30, voi citi poezie la Rampa de Jazz și Poezie, unul dintre evenimentele de marcă ale Festivalului Strada De C'Arte. E vorba despre a doua ediție a celui mai mare festival de cultură în aer liber al Bucureștiului, organizat de Biblioteca Centrală Universitară Carol I.

Găsiți detalii aici www.stradadecarte.ro 

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Eu la Institutul Blecher, ediția 61


Institutul Blecher vă invită duminică, 23 septembrie 2012, de la ora 16:00, în Club El Comandante Primer (str. Sfântul Ștefan nr. 13 - Zona Izvorul Rece), la întâlnirea cu scriitorii Gelu Diaconu și Cătălina Bălan.

În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului "Resurse interioare" de Gelu Diaconu (Marineasa, 2012).

Eveniment organizat de Claudiu Komartin.

Voi citi poeme noi, ba chiar, vorba Dianei Iepure, ceva scandalos. Vă aștept cu drag. 

miercuri, 12 septembrie 2012

Exist

Atunci când răsfoiesc câte o carte de poezie și-mi place, am impulsul de a citi din ea cu voce tare.
Iată un poem de Constantin Acosmei pe care vă propun să-l citiți cu voce tare. Din ce carte e, vă las să ghiciți singuri.

Prima iubire

(în fiecare noapte beau
un pahar de ceai negru
mă așez pe pat
         cu fața în jos
îmi ascult zvîcnirile inimii
și îmi închipui că
        sînt îndrăgostit)