Am şi eu o fantezie

să-mi cumpăr un Foret Noire şi să-l mănânc singură :D

Am apărut în Contrafort

Degrabă o să fie şi târgul. E o perioadă foarte aglomerată pentru mine, dar sper să ajung măcar într-o zi, mai ales că îmi face plăcere să întâlnesc basarabeni la care ţin şi pe care nu pot să-i văd cu altă ocazie (sau să-i văd, dar probabilitate e mică). Printre aceştia se numără şi Contrafortiştii. Sunt deja vreo 5 ani de când ne intersectăm doar la târguri.

De curând am trimis câteva poeme la Contrafort. Mi-au şi fost publicate. Vă recomand cu căldură revista care o sa apară şi pe net. De altfel, găsiţi Contrafortul la Chioşcul MLR.

În nr. 9-10 veţi putea afla lucurui noi despre dramaturgia basarabeană de azi şi în general ce mai fac şi mai scriu scriitorii de peste Prut, dar nu numai.

Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu dându-ne un autograf pe Literatur Express:

La Chişinău în vara lui 2009 :D răsfoind Contrafortul:

Cenaclul Marin Mincu ediţia 4

Poate o să spuneţi că e ciudat să scriu despre ediţia asta, din moment ce nici măcar despre cea la care am citit eu nu am scris. Ce-i drept, ediţia mea nu m-a mişcat aşa de tare cum a făcut-o cea din seara asta.

poza de când am citit eu

Bineînţeles că am chiulit de la ultimele două ore de şcoală ca să pot ajunge la timp, dar nu-mi pare rău, a fost pentru o cauză nobilă.

Revenons a nos moutons. La ediţia a patra au citit SGB şi Andrei Zbârnea, ambii poezie. Din start, comentatorii au fost atât de agresivi, încât a început să mă doară capul. Nu-mi plac manifestările agresive în cenacluri. Îmi fac rău psihic. Şi mi se pare aiurea că lumea vrea să arate cât de citită e atunci când comentează nişte texte. Nu că ar fi un lucru rău să arăţi că eşti deştept, dar la cenacluri deşteptăciunea echivalează uneori cu răutatea. Cu cât mai citit eşti, cu atât mai rău poţi desfiinţa.

De data asta criticile s-au axat pe SGB. Am rămas cu impresia că publicul s-a coalizat împotriva lui. Nu pot să vă spun exact ce a citit SGB, pentru că nu am avut o copie. Am recunoscut vreo două poeme publicate anterior pe blogul lui. Sinceră să fiu, mi-a plăcut mai mult spectacolul făcut de Bogdan, decât ceea ce a citit. A avut şi un mic moment teatral cu telefonul mobil, inclus în marele moment teatral cu recitalul.

Şi până la urmă, are şi SGB o vârstă, vorba lui Nel. Are doar douăzeci şi nu ştiu cât de ani. E şi el la început. Totuşi, chiar şi la această vârstă fragedă, ar fi bine să îşi dea seama că e timpul să se lase de apucături cabotine. Dacă ar fi coborât de pe soclu la intrarea în Biblioteca Metropolitană, totul avea să fie ok.

Aici mi-am dat seama că după imaginea de mare macho, se ascunde totuşi un om care mai e şi sensibil pe deasupra.

De poemele lui Andrei Zbârnea nu pot să spun că m-au dat pe spate. Am rămas doar cu imaginea asta: „soldatul fumează

pânză de păianjen fără filtru”

N-am rezistat până la sfârşit. Sper că după ce am plecat, nu au început să se bată.

P.S. SGB, şi dacă vrei să desfiinţezi generaţia 2000, nu o faci la Cenaclul Marin Mincu. Totuşi.

P.P.S. Şi surpriză! SGB a avut o doar minusculă chestie licenţioasă într-un singur poem.

încă o poză de când am citit eu:

Scriitori în vizită la Eminescu

Azi la noi la colegiu au fost poeta Angela Marinescu, poetul Cosmin Perţa şi prozatorul Ioan Groşan. Desigur că au fost ghidaţi de domnul profesor Soviany care are ”partea lui de vină” în încercarea de a-i familiariza pe elevii super studioşi din clasele superioare ale colegiului cu literatura română contemporană.

Eu m-am aşezat în rândul doi. Comentariu din spate: „ Şi aia ce s-a aşezat aşa în faţă, are de gând să asculte?”. Da, fraţilor, tocmai de aia am venit şi nu cu intenţia de a chiuli de la ore :D. Mă rog, fiecare cu pasiunile şi interesele lui. M-am simţit un pic ciudat, dar mi-am revenit imediat, dându-mi seama că nu eu sunt cea care ar trebui să se simtă aşa.

Profesorul Soviany a prezentat scriitorii, după care le-a oferit cuvântul. Poetul Cosmin Perţa, în acest caz reprezentant al MLR, a spus că lucrurile care se întâmplă la muzee nu sunt neapărat vechi şi plictisitoare.

Octavian Soviany

Apoi, Ioan Groşan a vorbit despre legătura şi aitudinea adolescentului faţă de literatură, despre faptul că doreşte să recâştige cititorii, care acum preferă televizorul, calculatorul, internetul. A citit fragmente din romanul O sută de ani de zile la porţile Orientului, reeditat de curând la editura Polirom.

Ioan Groşan

Prozatorul a spus că pe el îl interesează şi îi pasă dacă trezeşte măcar un zâmbet pe faţa cititorului său. Angela Marinescu din contră, a spus chiar : „mă doare-n cot”.

Mi s-a părut falsă afirmaţia Angelei Marinescu. Poate că asta e chiar o strategie. M-am întrebat atunci, dacă vă doare în cot, de ce sunteţi aici, în faţa noastră? Dimpotrivă. Când şi-a selectat poemele pe care ni le-a citit, foarte bune de altfel, am simţit că a făcut-o ca să ne atragă atenţia. Să ne captiveze cumva. Ce scriitor ar face asta, dacă nu i-ar păsa?

Am recunoscut un poem pe care Angela Marinescu l-a citit şi la Atelierelaţionale, organizate de Răzvan Ţupa.

Angela Marinescu

Pornind de la întâlnirea de azi şi de la declaraţia Angelei Marinescu, mi-am amintit de cineva căruia într-adevăr nu-i păsa. Mai rău, detesta orice legătură cu lumea înconjurătoare, cu cititori, editori, ziarişti şi gură-cască. E vorba de J. D. Salinger.

După ce romanul De veghe în lanul de secară a devenit celebru, Salinger a preferat să se retragă din viaţa publică, refuzând să mai ofere interviuri. Din 1953 a locuit cu soţia în orăşelul Cornish, statul New Hampshire, evitând cu străduinţă viaţa publică. Nu a mai scos din 1965 şi până la moarte nicio carte. Scria doar pentru sine.

Era un ritual în Cornish să nu se vorbească despre el. Dacă cineva întreba vreun locuitor unde stă scriitorul, i se indica intenţionat direcţia opusă. Salinger locuia pe proprietatea lui, ascunsă după un gard înalt. Era interesat de budism, hinduism, yoga, makrobiotică, dianetică, încercând să găsesască o religie potrivită pentru sine. Mai era pasionat şi de medicina netradiţională.

În toţi anii de ascetism, Salinger a dat un singur interviu, în 1974, când a fost de acord să comenteze, pentru The New York Times, apariţia unei culegeri de povestiri. S-a dovedit că scriitorul era furios pentru că, în viziunea lui, povestirile scrise de el în tinereţe şi incluse în carte, nu meritau să fie publicate şi că el nu îşi dăduse acordul. Aproape toate ieşirile în lume ale lui Salinger erau legate anume de tendinţa lui de a se apăra de atenţia excesivă a publicului şi a presei.

Cosmin Perţa

În fine, mie mi-a fost de folos înâlnirea de azi. Scriitorii s-au străduit. Au încerca să aibă o discuţie (civilizată). Totuşi, aceşti oameni sunt nume consacrate ale literaturii române. Chiar aş putea spune VIP-uri. Clar, e greu să vorbeşti şi să păstrezi o atitudine decentă faţă de un public sfidător de dezinteresat. În locul invitaţilor aş fi lansat din start următorul anunţ: „Copii, dacă nu vă interesează vă rog să plecaţi. Sunt mulţumită dacă rămân în sală doi oameni, dar cu care să pot vorbi.”

Din vacanţă

Am găsit pozele astea şi mi-am amintit de vară.















Eu cu mama
















Doi băutori la Carul cu bere

















Bădica şi Mişuca la Carul cu bere



Acum îl aştept iar pe Bădica, de data aceasta cu Diana. Trebuie să iî trimit mai întâi invitaţie lui Badea, Dianei nu-i trebuie, are deja cetăţenie. Sper să ajungă, totuşi, până să se termine toamna.

Nel loveşte din nou! partea a2-a

- Cum să închei articolul ăsta oare?
- Spune şi tu "şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea, şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată"

Nel loveşte din nou!

Nel merge prin casă, clătinându-se, cu mâinile în părţi şi mestecând : « Să nu mai ziceţi că nu mănânc echilibrat ! »

Eu în viziunea lui Nel:

anul trecut (2009)

ieri (2010)

Se observă că viziunea artistului asupra mea nu s-a schimbat foarte mult.

Vise

Eram trei oameni şi coboram scările spre un metrou oarecare. Deodată, un tip înalt, cu un fular alb şi o căciulă cu dungi urcă scările spre mine.

Cred că era musculos, n-am de unde să ştiu, purta o jachetă neagră.

Mă salută mai mult decât cordial. Un bărbos. Semăna foarte mult cu Dumitru Crudu. Mi-a întins o broscuţă verde de plastic, pe care eu am desfăcut-o. În interior era un cub rubik.

Concluzie: mă aştept la o surpriză (preferabil plăcută) din partea lui Dumitru Crudu. :D

Yes man!

Viaţa de liceu e complet diferită! E o schimbare în bine, chiar dacă (trebuie să o recunosc cu voce tare) prima impresie din Eminescu a fost că vreau înapoi la Coşbuc. După o săptămână am realizat că nu e chiar aşa de rău şi că, de fapt, începe chiar să-mi placă aici!

Am suuuper mulţi profi (85%) extraordinari!! La un moment dat, mai aveam puţin şi plângeam de bucurie când am văzut cu câtă pasiune ne vorbesc profii despre materiile lor. Doamne, câte o să învăţ de la ei!

Şi în Coşbuc am avut asemenea profi. Mi-e puţin (mai mult) dor de ei. N-am să uit niciodată cum la serbarea de sfârşit de a 8-a toţi au sărit să o pupe pe cineva la care mergeau cu groază la ore. Profii care ne-au deschis ochii şi ne-au învăţat cum şi ce să învăţăm au trecut neobservaţi. Am înţeles atunci că de mici (unora) le plac dictatorii. De la frică la dragoste e doar un pas!

Şi acum mi-e ciudă!

So, Miss Ilinca, Doamna Cârlan, Mr Bart, Miss Minna, Doamna Păunescu, Doamna Mihai, Doamna Mateescu, Doamna Coţovanu, Domnul Popa, Domnul Iancu etc. I miss you!!!!!

Poze din prima zi de liceu:

Aşa m-a primit "Eminescu". E de bine!

capul meu acoperind litera "E"

Nel are două mari dileme:

1. Va fi el primul preşedinte din lume care a călcat vreodată pe Lună ?
2. Când va fi celebru, cum să scape de paparazzi (ce, îl vor vâna şi când se va schimba seara în pijama?)








În vizită la Dani Zaharia şi Cristina Ispas :)