Victorie pe muchie de cuţit într-o Moldovă divizată

Duminică, 30 noiembrie 2014, a fost un moment istoric pentru Republica Moldova, în care cetăţenii au decis care va fi direcţia de dezvoltare a ţării lor. Am aşteptat cu emoţie şi teamă ziua alegerilor parlamentare, am mers la vot cu conştiinţa că şi eu pot să pun umărul la urnirea din loc a ţării spre un viitor al decenţei, al normalităţii, în spiritul valorilor europene. Faptul că, duminică, în faţa centrelor de votare din diaspora s-au format cozi şi că sute de tineri au călătorit sute de kilometri ca să poată vota ne arată că în Moldova s-a produs, în sfîrşit, o schimbare de mentalitate.

Reuşita partidelor proeuropene este dovada clară că în Moldova au apărut generaţii noi, cu o viziune politică diferită. Mulţi dintre tinerii moldoveni studiază sau lucrează în Occident, în România, în Franţa, în Marea Britanie etc., şi influenţa pe care valorile politice vestice o au asupra lor iată că dă roade. Tinerele generaţii au o gîndire politică mai lucidă, ştiu să privească imaginea de ansamblu a scenei politice din Moldova şi, în pofida nevoii imediate de fapte concrete, de măsuri palpabile, îşi dau seama că schimbarea nu poate să se producă peste noapte şi că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană reprezintă un proiect amplu, de lungă durată. Să recunoaştem şi importanţa investiţiei făcute de Statul român în burse de studiu pentru studenţii basarabeni.

Despre alegerile parlamentare din Republica Moldova în ultimul număr al revistei Observator Cultural.

Despre președintele României

În numărul curent al Observatorului Cultural, comentatori politici, scriitori și tineri colaboratori ai revistei, printre care mă număr și eu, participă la dezbaterea: „Ce aşteptări aveţi de la viitorul preşedinte?“ . Vă invit să citiți răspunsul meu.

Duminică, 2 noiembrie, generaţia mea va vota pentru prima oară la alegerile prezidenţiale. E un eveniment major, la care nu mă gîndesc cu entuziasmul excesiv caracteristic oricărui debutant, ci, mai degrabă, cu circumspecţie şi cumpătare. Din păcate, cei 25 de ani de democraţie nu au reuşit să astupe golurile şi sechelele lăsate de comunism şi nici să le şteargă din mentalul colectiv, de aceea nu mă pot aştepta ca un nou preşedinte să revoluţioneze mersul lucrurilor peste noapte. 

Capitolul al doilea din Constituţia României stabileşte, vag şi ambiguu, rolul şi prerogativele preşedintelui în stat. Atît de vag, încît se pare că nici prezidenţiabililor nu le este foarte clar ce urmează să facă dacă sînt aleşi, aceştia întrecîndu-se în promisiuni, una mai năstruşnică decît cealaltă, de la crearea locurilor de muncă (responsabilitate ce nu-i revine nicidecum preşedintelui, ci Guvernului) şi pînă la intenţia de a schimba majoritatea parlamentară şi de a forma un nou guvern. Or, un guvern nou nu poate apărea decît în urma unor alegeri parlamentare sau în urma reuşitei unei moţiuni de cenzură.

Discursurile din timpul campaniilor electorale nu mă impresionează. Demagogia în stare pură mă dezgustă atunci cînd lupta pentru putere este exacerbată pînă la grotesc. Pentru mine, cartea de vizită a prezidenţiabilului este parcursul său profesional şi prestigiul pe care l-a obţinut (sau nu) de-a lungul timpului.

Continuarea în Observator Cultural.