Despre mine

Cătălina Bălan la interviurile de luni

Un interviu realizat de Un Cristian. Puteți citi versiunea intergală pe blogul Casei De Pariuri Literare

Pentru mine, literatura e, în primul rând,  un hobby

un cristian: Am văzut c-ai lansat o ofensivă video, poeme citite de tine. Care-i planul?

Cătălina Bălan: O ofensivă extrem de agresivă. Atunci când am inspiraţie, pac! şi înregistrez un poem sau o bucăţică de proză. Sunt două categorii de filme: ce scriu eu, dar şi ce mai citesc pe la scriitorii mei preferaţi. E un fel de a-mi manifesta bucuria. Probabil că, atunci când voi fi  bătrână şi blazată, mă voi uita admirativ la filmuleţele astea. Le voi arăta şi nepoţilor.

Am o curiozitate legată de apartenenta ta: eşti scriitor basarabean sau român?

Asta e o problemă spinoasă. Nici nu ştiu dacă sunt scriitor. Pentru mine, literatura e, în primul rând,  un hobby. Nu mi-am propus niciodată cu tot dinadinsul să scriu sau să mă învârt în cercuri scriitoriceşti. Lucrurile au venit de la sine, iar acum n-am ce face. Cum s-ar zice, proţess pashol*.

Din Basarabia am plecat de zece ani, practic am crescut la Bucureşti. La Chişinău, nu sunt percepută ca un insider. Iniţial, sufeream groaznic, mai ales că nici în Ro nu par a fi de-a lor. Acum 3 ani, la o tabăra de creaţie literară organizată de Dumitru Crudu la Orheiul Vechi, Dumitru m-a prezentat ca fiind scriitoare româncă de la Bucureşti. Deşi, tot Dumitru m-a inclus în prima antologie basarabeană a literaturii tinere – ”Noua poezie basarabeană” (ICR, 2006). Pe de altă parte, la Bucureşti sunt întrebată des despre originile mele exotice. Nici aici nu par a fi un insider şi asta mă nemulţumeşte, ci mai degrabă “o scriitoare româncă de origine basarabeană”. Adevărul e că nu sună deloc rău. Ba mai mult, este crudul adevăr.

Problema apartenenţei mele la una dintre aceste tabere nu mă mai nelinişteşte la fel de mult ca pe vremuri. M-am resemnat. Probabil cel mai mult contează cum te simţi, iar eu m-am simţit. Nici nu cred că mai poate fi vorba despre două literaturi.

Oricum, din ce în ce mai mulţi scriitori de dincolo de Prut se stabilesc în România, se mai întâmplă şi invers. Scriitorii de pe ambele maluri ale măreţului râu pot comunica, graţie internetului, în timp real, chiar şi atunci când nu primesc viză pentru a participa la vreun eveniment literar. Aceştia publică  la aceleaşi edituri, se întâlnesc la târguri de carte şi festivaluri. Mai mult decât atât, se înrudesc. Cred că marea unire se va face în primul rând datorită acestor oameni. Nu mai e mult de aşteptat. (Desigur, dacă ne raportăm la scara istorică. Până la urmă nu sunt decât două mii de ani după Hristos).