Săvârșin VIP

A apărut un nou număr al revistei VIP, în care veți găsi și reportajul meu despre tabăra de anul acesta de la Săvârșin.
Mergeți la primul chioșc și luați revista. E glossy, e cool, e fancy, reportajul e cu poze și, mai ales, despre oameni minunați.
Iată câteva fragmente:

”Săvârșin” sună foarte exotic. Dacă n-ar avea literele ”ă” și ”ș” specific românești, ai putea crede că localitatea se află în America de Sud sau, de ce nu, în Spania.  Când ajungi în gară cu trenul de dimineață, te poți crede debarcat în secolul XIX dintr-un vagon de început de secol XX. Dacă vii dintr-un oraș mare, sau nu neapărat mare, ci doar aglomerat și zgomotos, viața din Săvârșin ți se va părea lipsită de griji și liniștită, cu oameni care au timp să se bucure de recolta anuală de prune.

Felix

Jurnal, 2013-04-24

Eu: Eşti un copil fericit?

Felix: Da.

-Şi de unde vine fericirea ta?

-Din voi.

-Chiar aşa?

-Păi normal, de unde altundeva.

Matahala

Fragment din proza scurtă pentru antologia de la Săvârșin. 

20.14, 7 septembrie 2013

Macazul scârțâie brusc, sirena se aude de două ori scurt și o dată lung, şi trenul pornește. Stau în dreptul geamului deschis, mi-aș fi dorit să fi rămas în gară.

20.30, 7 septembrie 2013

-          Аlio! Mama, ya uje v poiezde. Tî mne zvoni po ciaşce, pojaluista! Mne popalsya kakoi-to strannîi tip, no oceni strannîi! Pugaet menea. Ladno, ne mogu mnogo govority. Zvoni mne pociaşce!*

* Alo! Mama, sunt deja în tren. Sună-mă, te rog, mai des! Am nimerit lângă un tip ciudat, dar foarte ciudat. Mă sperie. Bine, nu mai pot vorbi. Sună-mă mai des!

Până la București am vreo zece ore. În tot vagonul sunt doar eu și bestia tuciurie, cu niște colți neobișnuit de lungi și strălucitori. Îmi imaginez cum și-i ascute cu regularitate.

Lunetistul

În ultima vreme, am timp să citesc în metrou, de plăcere, cam jumătate de oră pe zi. Nu vreau să sune banal sau prețios, dar chiar intru într-o oază de libertate atunci când deschid dimineața Lunetistul și lumea din jurul meu încetează să mai existe.  La prima excursie pe sub marele oraș, cu Lunetistul lui Marin Mălaicu-Hondrari, era să ajung în alt capăt decât plănuisem. De atunci, sunt atentă la roboțică de fiecare dată când se deschid sau se închid ușile.

”Dacă îmi lipsește ceva din viața noastră împreună, atunci sunt momentele când îți citeam. Memoria e ca un copil răzgâiat. Nu știi niciodată ce vrea, ce va reține. ”

Jean-Luc Marion

Am fost în seara asta  la o conferință extraordinară a celui mai mare fenomenolog al momentului, Jean-Luc Marion, intitulată   "Dieu ou l’ambivalence de l’être".  Jean-Luc Marion va mai fi în oraș două zile și va susține încă două astfel de întâlniri :

În gura foametei, de Alexei Vakulovski

din pribegie

foto Victoria David

Cel mai filosof dintre copii

Azi mă plângeam cu voce tare despre tot felul de nedreptăţi, la care:

Felix: Astea sunt doar marunţişuri în marea fericire a vieţii.
Eu: Păi şi care e marea fericire?
Felix: Nu ştiu. Suntem făcuţi să o găsim. Trebuie să o găsim.

Felix şi Garfield

Pour les connaisseurs

Si « moi » signifie mon corps, il est assez simple de me décrire. Deux yeux, un nez, bien sûr. Deux bras et deux pieds. Mais nous sommes tous comme ça. En fait, existe-t-il des différences notables ? J’ai des passions, tous en ont.  Et mon corps est ma propre limite contre le monde. Un sort d’empêchement organique et, pourtant, le seul dispositif/ la seule machinerie qui m’appartient entièrement. Au moins au cours de ma vie sur cette planète.  J’ai un corps. Le corps c’est moi, j’ai encore quelques dizaines d'années parmi vous. 

& Dan D. 

prima zi de şcoală

azi a fost prima zi de şcoală şi
am primit deja primul deadline

Cu Felix, într-un moment de tandreţe