Săptămâna trecută
toată suflarea literară românească a fost prezentă sau a urmărit de la distanţă
Bookfest-ul. Autografe, mese rotunde, dezbateri, sesiuni de întrebări, răspunsuri
şi, desigur, M. Houellebecq care i-a încântat pe unii şi i-a iritat pe alţii (3
kopeici ale mele: nu contează cât de antipatic /nebun/nesuferit e scriitorul
dispus să stea sub lupa ta. Atâta timp cât poţi să scoţi de la el informaţia
care te interesează, e ok).
Eu am fost la
celebra dictare a lui Bernard Pivot şi m-am bucurat că Matei Vişniec a acceptat
să vină la Eminescu, să vorbească despre teatru, despre viaţa lui în Franţa.
Ca de obicei, de la
Bookfest am luat mai multe cărţi decât ne-am propus (familionul şi cu mine),
dar imaginea teancurilor care stau să se prăbuşească peste tot în casă e uneori
destul de reconfortantă (totuşi, nu şi atunci când chiar cad şi trebuie să le
rearanjezi).
Pentru mine,
târgurile de carte sunt un fel de bâlciuri cu clovni şi marionete, roata
dracului şi standuri cu bunătăţi. Vrei să auzi oameni, vrei să stai şi la
bârfe, şi la bere (ceea ce e echivalentul unui curs de literatură comparată :D)-
un gen de spectacol cu lumini şi miros de carte nouă. În Bucureşti n-ai
evenimente literare mai mari decât târgurile astea, unde te întâlneşti cu prietenii/cunoscuţii
tăi sau îi urmăreşti de departe.
Miercuri n-am mers,
dar am primit de la B. Garden Party –
Katherine Mansfield. O citesc în metrou. În restul zilelor am fost la lansări
şi am luat autografe de la Radu Vancu, Constantin Abăluţă, Ovia Herbert.
Vinerea trecută, pe
1 iunie, un puşti de 8 ani, frate-meu, m-a întreabat ce-o să fac la şcoală.
I-am spus că am întâlnire cu Matei Vişniec.
A concluzionat atunci: „Aaa, aşa sărbătoriţi voi ziua copilului”. Şi
chiar a avut dreptate.
L-am aşteptat pe
Matei Vişniec în faţa liceului, împreună cu doamna Cosma, care face pentru
elevii ei maximum ce poate şi uneori mai mult decât atât. Vrea să ne ţină la
curent cu tot ce mişca în lumea culturală francofonă, dar nu numai - adică ne
“bagă bumbac în cap”. L-am aşteptat pe M.V. şi împreună cu Claudiu
Komartin. Claudiu face parte din elevii de care s-a prins bumbacul. Ajunsese în
grabă, de la Bookfest, deşi avea în scurt timp lansarea „Frânghiei înflorite”.
Cei de la serviciile culturale i-au transmis doamnei
Cosma că M. V. va veni singur. Întârzia,
fapt care, fireşte, ne-a cam pus pe gânduri. Eu una speram să apară într-o mașină de teren cu girofar, că autobuzul 738 vine din an în paşte. Dar, vorba aia, welcome back home :).
Evenimentul a
avut loc în sala de fetivităţi a liceului. Plănuisem să-l întreb pe Vişniec o
sumedenie de lucruri, dar n-am apucat să-i
pun decât vreo câteva întrebări, printre care şi dacă-i pare rău că n-a apărut
în „Aer cu diamante”. Florin Iaru povestise
la relansarea antologiei că din ea mai trebuiau să facă parte Magda Cârneci şi
Matei Vişniec, doar că nu au fost găsiţi acasă în drum spre editură. (Şi eu chiar l-am crezut). Myth busted, se pare că n-a fost deloc
aşa.
Cu alte cuvinte, Vişniec,
un bărbos foarte simpatic şi prietenos, scotea din joben trucuri. A improvizat
câte puţin din Paianjenul în rană (unde a fost ba tălhar, ba cel rănit sub coastă), Angajare de Clovn (aici am aflat că,
de fapt, clovnii francezi au fost cei mai ai dracului cenzori), Mansardă la Paris cu vedere spre moarte,
Frumoasa poveste a ursilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită
la Frankfurt („spune a ca şi cum ai
spune că eşti un dobitoc”).
Bineînţeles că în
discuţie veni vorba şi de şcoală, de lecturile adolescentine. „Sunt existenţialist”- asta le-a spus Matei
Vişniec colegilor de clasă, mai ales ca să-l audă fetele, după ce, pe la 16
ani, citise Camus. Nu m-am abţinut să-l întreb ce ar spune acum ca să
impresioneze fetele. A răspuns că e un om într-o continuă căutare de sine, că
încearcă să scrie de fiecare dată ceva nou care să nu semene cu ce a făcut
înainte.
La un moment dat,
mi-a spus că ar trebui să fiu o provocatoare profesionistă. Că un scriitor, de fapt, încearcă în
permanenţă să provoace. Bulgăre cu bulgăre, mai devreme
sau mai târziu, vine şi avalanşa.
După, ne-am întors
în grabă la târg şi am văzut pe drum cum „Duşmanul meu personal/trece pe lângă
noi zâmbind/cu pălăria ridicată”.
foto: Andreea Ion
p.s. pozele cu rezoluţia proastă sunt făcute de mine, cu telefonul :D
