Pagini

marți, 27 martie 2012

Am apărut în Poesis International nr. 8

Aveţi aici la dispoziţie varianta online. Poemele mele sunt la pagina ... dar nu mai contează, citiţi toată revista, că e super tare!

duminică, 25 martie 2012

Poem

Mă pregătesc de un proiect despre avangarda literară românească. Ah, ce poem am găsit la Geo Bogza:

Iubesc de asemeni Ioana Maria
străzile pe care te întorceai acasă
de multe ori cu o floare în mână.

Erau străzi largi cu statui
şi apoi străzile liniştite
dintre casele cărora se vedea luna.

Mergeam uneori alături de tine
şi umerii noştri
pluteau în noapte.

Erau străzi şi nopţi frumoase Ioana Maria
tu aveai de multe ori o floare în mână
eu mă uitam tot timpul la tine
şi de câte ori treceam prin lumina felinarelor
îţi spuneam
Ioana Maria, tu ai şaptesprezece ani, Ioana Maria.

duminică, 18 martie 2012

Cutii

Cutia numărul unu

Viata noastră intră încet în cutii
Şi nu e deloc comod aşa

***
Normal e să cauţi lucruri
Acolo unde ele nu au ce căuta

Normal e să nu te mire
Dacă din dulap cade un om de zăpadă
O paradă de cai
Care au la glezne brăţări
Iar în urechi cerceii
Pe care nu mă laşi niciodată
Să-i port

***

Dimineaţa în loc de cafea tu îţi faci părul fuxia

***

Când o să-ţi descânţi copiii
Să-ţi aduci aminte ce bună am fost cu tine
Şi câte cutii am împărţit

***

Tu eşti omul meu concret
Un provider profesionist

***
Când merg cu tine nici câinii nu mă latră